Victoria învăţăturii - de La Fontaine

                        După cum o să vedeţi,

                        Zice-se că ar fi fost,

                        Mai demult,

                        Doi târgoveţi:

                        Un bogat-semeţ şi prost –

                        Şi-un sărac,- băiat isteţ.

                        Stând de vorbă pe o dreavă,

                        Se treziră la gâlceavă.

                        Cel bogat, om certăreţ

                        Pretindea că-i mai de preţ

                        Şi se cade ca oricine

                        Cu respect să i se-închine

                        (Banii au şi ei un rost:

                        Merite dau celui prost!)

                        – Prietene, ascultă-mă pe mine,

                        Eu socotesc că nu ţi se cuvine

                        Să fii cinstit ca om de rangul meu.

                        Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?

                        Te văd citind. La ce-ţi serveşte în viaţa,

                        Când ai palatul în pod – o chichineaţă-

                        Şi vara porţi, ca iarna, aceeaşi haină sumbră,

                        Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?

                        Republicii nu-i trebuiesc golanii,

                        Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.

                        Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.

                        Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,

                        Atâţia meseriaşi şi negustori

                        Şi câte un pârlit de scrip, ca tine…

                        I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,

                        Dar a tăcut, având prea mult de spus.

                        Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,

                        Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.

                        În alt oraş săracul, om cult şi renumit,

                        Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,

                        În timp ce bogătaşul, acum sărac şi prost,

                        Rămase fără adăpost…

                        Păţania a limpezit gâlceava:

                        Vârtejul soartei spulberă doar pleava

                        Lăsând pe loc grăunţele de aur.

                        Învăţătura-i pururi un tezaur.