Adio - de Vasile Alecsandri

De-aş trăi cât lumea-ntreagă,

Gândul meu la tine, dragă,

Veşnic, veşnic va zbura,

Ş-orice e mai sfânt în mine,

Dulce înger! pentru tine,

Pentru tine-l voi păstra.

Cea mai blândă-a mea gândire,

Cea mai gingaşă simţire,

Cel mai falnic dor al meu

Ţie numai, numai ţie

Le închin pentru vecie

Ca la însuşi Dumnezeu!

Tu, fiinţă de slăvire!

C-un cuvânt, cu o zâmbire,

Cu un dulce sărutat!

Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viaţă,

Şi a raiului dulceaţă

Tu în sânu-mi ai vărsat!

Tu mi-ai dat cu-a ta iubire

Acea naltă fericire,

Acel simţ dumnezeiesc

Ce puternic ne supune

Şi ne-nalţă de ne pune

Sus, pe tronul îngeresc!

Tu, Eleno! dar, vai mie!

Într-o noapte de urgie

Cerul crud ne-a despărţit!

Tu te-ai dus, te-ai dus, iubită…

Fericirea-mi nesfârşită

Într-o clipă s-a sfârşit!

Aşa-i soarta! aşa-n lume

Tot ce poartă-un dulce nume,

Tot ce-i falnic şi frumos

Curând trece, curând moare,

Ca un cântec, ca o floare,

Ca un fulger luminos!

Steaua vine, steaua piere!

Astfel dulcea-mi mângâiere

A pierit de pe pământ;

A pierit, s-a dus cu tine

În locaşul de lumini…

Şi eu plâng pe-al tău mormânt!

Singur, singur cu-a mea jale,

Rătăcit pe-a vieţii cale,

Ca un orb nenorocit,

Viaţa-mi scade, jalea-mi creşte,

Ş-al meu dor în veci s-opreşte

Pe mormântul tău iubit!

Adio! pe-aceste maluri

De-ale Bosforului valuri

Îngânate lin, uşor,

Te las, înger de iubire!

Cu a vieţii-mi fericire,

Cu-al meu suflet plin de dor!