Altarul mănăstirii Putna - de Vasile Alecsandri

8.0/10 - 152 de voturi
Altarul mănăstirii Putna

Domnul Ştefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin păgâni,

Locaş sfânt creştinătăţii astăzi vrea să facă dar,

Şi pe malurile Putnei, cu vitejii săi români,

Însuşi merge să aleagă locul sfântului altar.

Mare obştie-l urmează şi pe culme se lăţeşte,

Precum aburii pe baltă când lumina asfinţeşte.

Căpitani, ostaşi cu zale şi cu platoşe de fer

Pe-ai lor cai sirepi stau mândri ca la semnul de război.

Al Moldovei steag de fală fâlfâie falnic în cer;

Buciumul vuieşte-n munte, sună valea de cimpoi.

Iată că lângă-o movilă domnul Ştefan s-a oprit!

Totul tace! ochii ţintă, stă poporul neclintit.

Trei ostaşi cu arce-n mână pe movilă-acum se urcă;

Doi, ca zimbrul, ageri, mândri, nalţi ca bradul de la munte,

Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brâu paloş, şi pe frunte

Cu-a lor lungi şi negre plete se coboară-o neagră ţurcă.

Ei ades cu-a lor săgeată repezită sus, în nor,

Printre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor.

Multe fiare din cei codri, mulţi duşmani tineri, semeţi,

Drept în inimi, drept în frunte au simţit a lor săgeţi,

Căci ei sunt arcaşii vrednici ai lui Ştefan domn cel mare,

Ce-şi găteşte-acum săgeata s-o izbească-n depărtare.

Copii, trageţi… eu vreau astăzi să mă-ntrec în arc cu voi.

Astfel zice domnul Ştefan! iar voinicii amândoi

Se plec, arcele-şi încoardă, trag… săgeţile lor zboară,

Spintecă repede vântul ce dă foc şi vâjâieşte,

Se tot duc, se duc ca gândul, şi de-abia ochiul zăreşte

Pe câmp departe, departe locul unde se coboară.

„Ura! În ceruri se ridică! Urlă dealul, clocoteşte!

Să trăiţi, copii! le zice Ştefan, ce-acum se găteşte.

Zbârnâie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vânt,

Piere, trece mai departe, şi-ntr-un paltin vechi s-a frânt.

Acolo fi-va altarul! zice falnicul monarc,

Ce se-nchină şi se pleacă pe războinicul său arc.

Să trăiască domnul Ştefan! mii de glasuri îl urmează,

Şi poporul jos, pe vale, umilit îngenunchează!