Baba Cloanţa - de Vasile Alecsandri

9.0/10 - 183 de voturi
Baba Cloanţa

Şede baba pe călcâie

În tufarul cel uscat,

Şi tot cată neîncetat

Când la luna cea bălaie,

Când la focul cel din sat.

Şi tot toarce, cloanţa toarce,

Din măsele clănţănind

Şi din degete plesnind.

Fusu-i repede se-ntoarce,

Iute-n aer sfârâind.

„Fugi, Urâte! baba zice,

Peste codrul cel frunzos,

În pustiu întunecos!

Fugi, s-alerge acum aice

Dragul mândrei, Făt-Frumos.

De-a veni el după mine

Să-l iubesc eu, numai eu,

Dare-ar Domnul Dumnezeu

Să-i se-ntoarcă tot în bine,

Cum se-ntoarce fusul meu!

Iar de n-a vrea ca să vie,

Dare-ar Duhul necurat!

Să fie-n veci fărmecat

Şi de-a Iadului urgie

Veşnic să fie-alungat!

În cap ochii să-i se-ntoarcă

Şi să-i fie graiul prins,

Iar Satan, c-un fier aprins,

Din piept inima să-i stoarcă

Şi s-o ardă-n foc nestins!

Fiară-Verde să-l gonească

Cât va fi câmp de gonit

Şi lumină de zărit.

Noaptea încă să-l muncească

Sânge-Roş şi Hraconit!”

Toarce baba, mai turbată!

Fusu-i zboară nevăzut,

Căci o stea lungă-au căzut,

Pe lună s-au pus o pată

Ş-în sat focul a scăzut:

„Dragă puiule, băiete,

Trage-ţi mâna din cel joc

Ce se-ntoarce lângă foc,

Ş-ochii de la cele fete,

Cu ochi mari, făr’ de noroc.

Vin’ la mine, voinicele,

Că eu noaptea ţi-oi cânta,

Ca pe-o floare te-oi căta,

De deochi, de soarte rele,

Şi de şerpi te-oi descânta.

Vai! din ziua cea de vară

Când, prin luncă rătăcit,

Cântai Doina de iubit,

Cu-a mea inimă amară

Sufletu-mi s-au învrăjbit!

Adă-mi faţa ta voioasă

Ş-ai tăi ochi de dezmierdat,

Că mă jur în ceas curat

Să-ţi torc haine de mătase,

Haine mândre de-mpărat.

Vârcolacul se lăţeşte

Sus, pe lună, ca un nor,

Vin’ ca paserea-ntr-un zbor

Pân’ ce viaţa-mi se sfârşeşte

Ca şi lâna din fuior.”

Baba Cloanţa geme, plânge,

Căci fuiorul s-au sfârşit,

Iar voinicul n-au venit!

Mâinile cumplit îşi frânge,

Crunt strigând spre răsărit:

„Sari din hău făr’ de lumină

Tu, al cerului duşman!

Tu, ce-n veacuri schimbi un an

Pentru-un suflet ce suspină,

Duhul răului, Satan!

Tu, ce stingi cu-a ta aripă

Candela de pe mormânt,

Unde zac moaşte de sfânt,

Când înconjuri într-o clipă

De trei ori acest pământ!

Vin’ ca-n ceasul de urgie

Când zbori noaptea blestemând,

Ca să-mi faci tu pe-al meu gând,

Că de-acum pe veşnicie

Ţie sufletul îmi vând!”

Abia zice, şi deodată

Valea, muntele vuiesc,

În nori corbii croncăiesc,

Şi pe-o creangă ridicată

Doi ochi duşmani strălucesc!

„Eu pe mândru-ţi l-oi aduce

(Zbiară un glas ce dă fiori),

Printre şerpi şi printre flori,

La cea baltă de mă-i duce

Şi împrejuru-i de trei ori!”

Baba Cloanţa se porneşte

Fără grijă de păcat,

Cu Satan încălecat,

Ce din dinţi grozav scrâşneşte

Şi tot blestemă turbat.

Saltă baba, fuge, zboară

Cu sufletul după dor,

Ca o buhnă la izvor,

Şi-n urmă-i se desfăşoară

Toată lâna din fuior.

Fuge baba despletită,

Ca vârtejul fioros,

Sus, pe malul lunecos,

Şi-n tăcerea adâncită

Satan urlă furios.

Mii de duhuri ies la lună,

Printre papură zburând,

Şi urmează şuierând,

Baba Cloanţa cea nebună

Care-aleargă descântând.

Codrul sună, clocoteşte

De-un lung hohot până-n fund.

Valea, dealul îi răspund

Prin alt hohot ce-ngrozeşte,

Dar pe dânsa n-o pătrund!

Ea n-aude, nici nu vede,

Ci tot fuge neîncetat,

Ca un duh înspăimântat,

Căci Satana o repede

Către ţelul depărtat.

Zece pasuri încă grele…

Mândrul că şi-a dezmierda,

Ca pe-o floare l-a căta,

De deochi, de soarte rele

Şi de şerpi l-a descânta.

Doi paşi încă… Vai! în luncă

Ţipă cocoşul trezit;

Iar Satan afurisit

Cu-a sa jertfă se aruncă

În băltoiul mucezit!

Zbucnind apa-n nalte valuri,

Mult în urmă clocoti,

În mari cercuri se-nvârti,

Şi de trestii, şi de maluri

Mult cu vuiet se izbi.

Iară-n urmă liniştită

Dulce unda-şi alina,

Şi în taină legăna

Faţa lunii înălbită

Ce cu ziua se-ngâna…

Când pe malu-i trece noaptea

Călătorul şuierând,

Printre papuri când şi când

El aude triste şoapte

Ş-un glas jalnic suspinând:

„Vin’ la mine, voinicele,

Că eu noaptea ţi-oi cânta,

Ca pe-o floare te-oi căta,

De deochi, de soarte rele

Şi de şerpi te-oi descânta!”