Balaurul - de Vasile Alecsandri

9.0/10 - 111 de voturi
Balaurul

La mijlocul drumului,

La puţul porumbului

Văzui floarea câmpului,

Dar nu-i floarea câmpului,

Şi-i chiar ochiul şarpelui,

Şarpe lung cu solzii verzi,

Nici să-l vezi, nici să-l visezi.

Cel balaur din păcate

Înghiţise jumătate

Trup cu arme ferecate,

Trupuşor de voinicel

Ce striga mereu din el:

„Sari, bădiţă ortomane,

Că m-ajunge la ciolane!

Sari, bădiţă, de mă scoate,

Că m-apuc’ fiori de moarte!”

Iată-n lungul drumului

La puţul porumbului

Că venea, mări, venea

Pe balaur de-ntâlnea

Un viteaz de ortoman

Pe-un cal negru dobrogean.

„Măi balaur! striga el,

Lasă trupul tinerel,

Că te curm pe jumătate

Să-mi răscumpăr din păcate.”

Şarpele se zvârcolea

Şi cu şapte limbi grăia:

„Ortomane,

Hoţomane!

Bate-ţi negrul

Pe de-a-ntregul

Şi te du, şi fugi de mine

Că nu-i bine nici de tine.”

„Şerpuliţă,

Dinţi de criţă,

Am un paloş de oţel,

Lasă trupul tinerel.”

„Taie-mă, nu mă tăia,

Nu mă las de prada mea,

Ist copil chiar din pruncie

Maica sa mi l-a dat mie,

Că ades îl blestema

Şi-i zicea când îl culca:

„Culcă-te, alină-te

Şarpele sugă-mi-te!”

Cel viteaz de ortoman

Izbea negrul dobrogean

Şi cu pala lui cea nouă

Pe balaur tăia-n două,

Apoi trupul înghiţit,

Plin de răni, otrăvit,

El în cârcă-l ridica,

Sus, la stână se urca

Şi în lapte mi-l scălda,

De venin îl curăţea

Şi cu viaţa-l dăruia.

Apoi, mări, cât trăia,

Fraţi de cruce se prindea

Şi-mpreună voinicea

Pe balauri de stârpea!