Aerul e viu şi proaspăt! el trezeşte şi învie
Pieptul, inima şi ochii peste carii lin adie.
Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios,
Aşteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.
Ceru-n zare se roteşte; mii de vrăbii deşteptate
Ciripesc şi se alungă pe girezi netreierate.
Balta vesel clocoteşte de-un concert asurzitor,
Şi din ochiuri se înalţă cârd de raţe ca un nor.
Printre stuhul ce se mişcă iată-o luntre vânătoare!
Şerpii lungi se-ncolăcesc sub a nuferilor floare;
Raţele prin muşunoaie după trestii se ascund,
Şi pe sus nagâţii ţipă, lişiţele dau în fund.
Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină
Când la umbră se doseşte, când s-arată la lumină;
Iar pe mal în liniştire, un bâtlan, păşind încet,
Zice: „Nu-i pieirea lumii… vânătorul e poet!”