Banul Mărăcină - de Vasile Alecsandri

7.0/10 - 170 de voturi
Banul Mărăcină

I

Sus la munte, ninge, plouă,

La Craiova pică rouă

Din ai nopţii ochi cereşti

Şi din ochii omeneşti

Dar ce plâng românii oare?

Sufletul de ce îi doare?

Plâng un mândru frăţior

Dezlipit din sânul lor.

Banul tânăr Mărăcină,

Cărui Oltul se închină,

De pe malu-i a plecat

Pe-un fugar neîncălecat.

A plecat în lungă cale

Cu ceata slugilor sale

Şi cu cinzeci de voinici,

Adunaţi toţi de pe-aici.

Ei păşesc peste hotare,

Trec prin satele maghiare,

Prin oraşele nemţeşti,

Prin ţări lungi împărăteşti,

Şi, în dragostea moşiei,

Duc Vulturul României

Care-n aur lucitor

E cusut pe steagul lor.

Tot pe-a Dunării verzi maluri,

Unde umbra-i joacă-n valuri

Merge mândrul craiovean

Câte zile-s într-un an,

Şi feciorii mi-l urmează,

Şi fugarii lor nechează,

Şi străinii ce-ntâlnesc

Stau în cale de-i privesc.

Pasă ceata călătoare

Când pe noapte, când pe soare.

Lung e drumul, lung şi greu!

Unde merg aşa mereu?

Ei se duc la vitejie,

Căci au tainica solie

De-a sădi în viitor

Libertatea ţării lor.

II

Colo-n ţărmuri depărtate,

În a Franţei cetate,

Vechiul Luvru e deschis

Poporimii din Paris,

Care-aleargă să privească

Armia cavalerească

Ce din zori s-a adunat

Lâng-al regelui palat.

Sala tronului e plină

De o magică lumină

Ce se varsă din senin

Pe frumoase flori de crin,

Şi pe dame strălucite,

Tot în aur învelite,

Şi pe nobili mult vestiţi,

Tot cu fer acoperiţi.

Filip regele s-arată

Cu-a sa frunte-ncoronată

Şi le zice: „Nobili fraţi!

Scoateţi spada şi juraţi,

Din a noastră dulce ţară

Duşmanul străin să piară!”

Mii de glasuri strig: „Jurăm

Franţa s-o eliberăm!”

Iată că în sala mare

Un străin deodată pare,

Tânăr, mândru, nalt, frumos,

La ochire luminos.

El spre tron măreţ păşeşte,

Lângă rege se opreşte

Şi din gură zice-aşa:

„Să trăieşti, măria-ta!”

Toţi s-apropie în grabă.

„Ce voieşti?” regele-ntreabă.

„Sunt român de la Carpaţi

Ş-aduc cincizeci de bărbaţi

Ce sunt gata ca şi mine

De-a muri toţi pentru tine,

Apărând cu braţul lor

Franţa ş-al ei onor!

Ţara mea cu blânde şoapte

Mi-a zis tainic într-o noapte:

‘Mergi, copile, înarmat,

La Apusul depărtat.

Mergi de varsă al tău sânge

Pentru Franţa ce plânge,

Căci şi ea pe viitor

Mi-a veni în ajutor.'”

Uimit regele-atunci zice:

„Bun sosit la noi, voinice!

Spune nouă, cine eşti?

În Carpaţi cum te numeşti?”

„Eu sunt banul Mărăcină,

Cărui Oltul se închină.”

„Ţine spada mea în dar,

Brav marcheze de Ronsar!”