Călătorul - de Vasile Alecsandri

8.0/10 - 190 de voturi
Călătorul

Trece-un călător şi cântă,

Trece pe-o cărare frântă

Prin câmpia înflorită,

Cu inima veştejită.

El se plânge că-n cea lume

Nimeni ştie de-al său nume,

Nimeni nu se îngrijeşte

De e mort ori de trăieşte.

Surioara Magdalină

L-auzea dintr-o grădină,

Şi pe gânduri ea cădea

Şi de dor se aprindea:

„Călătorule mâhnit,

Şi prin lume rătăcit!

Tu eşti pasăre străină

Care cântă prin grădină

Ş-apoi zboară mai departe

Lăsând inimi înfocate.”

„Surioară mângâioasă!

Mult eşti dulce şi frumoasă!

Ochii-ţi ard şi-ţi arde faţa

Ca garoafa dimineaţa,

Când de rouă-i încărcată

Şi-n lumină se arată.”

„Călătorule mâhnit,

Nu ţi-e calul obosit?”

„Nu, drăguţă, nicidecum,

Dar e săturat de drum”.

Călătorul se oprea,

Nici că mai călătorea!