Cântece de lume - de Vasile Alecsandri

I
Inima-mi e amărâtă,
Zarea vieţii înnegrită!
De-oi trăi, n-am ce dori,

N-am ce jeli de-oi muri!
Inimă, fii răbdătoare
Ca pământul sub picioare,
Până ce-i zace cu-al tău dor

În mormânt nesimţitor.
Ce-ţi slujeşte de a plânge,
De-a vărsa lacrimi de sânge
Într-al lumii val cernit?

Valul trece neoprit!
Taci, cumplita mea durere,
Şi tot creşte în tăcere,
Până ce tu la Dumnezeu

Duce-vei sufletul meu!
II
Avut-am odată-n lume
Dor de fală şi de nume,

Dar acum vedea-l-aş mort
Chiar şi numele ce port!
Avut-am odinioară
Mamă dulce, dulce ţară;

Dar acum sunt rătăcit
În pustiu nemărginit!
Avut-am în fericire
Un vis dulce de iubire…

Unde-i, Doamne, visul meu?
Unde-i raiul, unde-s eu?
Amar mie! amar mie!
Din cereasca-mpărăţie

Ce lung fulger m-a pătruns!
Ce-am fost eu şi ce-am ajuns?
III
Ah! durere, în ce parte

De tine să fug departe?
Urmă-n lume să nu las,
Nici s-aud al lumii glas!
Cum să scap de rău, de bine?

Încotro să fug de mine,
Pe pământ să nu mai ştiu
De sunt mort sau de sunt viu?
Daţi-mi, daţi-mi aripioare,

Să zbor iute pe sub soare.
Daţi-mi aripi de pe dor,
Pe sub noapte iar să zbor.
Duce-m-aş şi m-aş tot duce,

Dor să nu mă mai apuce!
Cine-n cale m-a vedea
Să plângă de jalea mea!