Cântece din Basarabia - de Vasile Alecsandri

9.0/10 - 142 de voturi
Cântece din Basarabia

I

Frunză verde de ovăs

Floricică de pe şes!

Te-am îndrăgit de pe mers,

Că ţi-e mersul legănat,

La inimă m-a secat!

Floricică, floare-albastră

Răsărită-n calea noastră,

Năltişoară, subţirea,

Tocmai pe potriva mea,

Cărăuşii te-or călca.

Te-or călca şi te-or strica,

La inimă m-or seca.

Floricică, floricea,

Vină pe inima mea,

Lângă mine să-nfloreşti,

De pas rău să te fereşti,

Sufletul să-mi răcoreşti!

II

Frunză verde baraboi,

Ne-a făcut maica pe doi,

Unul miercuri, unul joi

Ş-a umplut lumea cu noi.

Ş-am avut o surioară

Ce-a umplut lumea de pară!

Maica s-a luat prin ţară

Să ne strângă grămăjoară.

Să ne dea în Bălţi la şcoală

(Mai bine-am muri de boală!),

Moscăleşte să-nvăţăm

Şi la oaste să intrăm!

Moscăleşte-oi învăţa

Când eu limba mi-oi uita,

Când a creşte grâu-n tindă,

Ş-a ajunge spicu-n grindă,

Când a creşte grâu-n casă

Ş-a ajunge pâine-n masă!

III

Zi şi noapte vicoleşte,

Nevastă, nevastă!

Dorul tău mă prăpădeşte,

Nevastă, nevastă!

Casa ta-i descoperită,

Mie-mi pare şindilită,

Casa ta e dezvelită,

Mie-mi pare poleită.

Când mă uit la casa ta,

Mi se rupe inima.

Când îţi zăresc umbletul,

Rău îmi arde sufletul!

IV

Frunză verde de măslină,

Trecui Nistrul, apă lină,

Să vedem pâinea de-i bună

Ca şi-n ţara mea străbună.

Fie dulce ca şi mierea

Mie-mi pare că-i ca fierea.

V

Frunză verde poamă coarnă,

Astă iarnă era iarnă

Şi ningea şi viscolea,

Bădiţa la noi venea,

Dar acu-i senin şi bine

Şi bădiţa nu mai vine.

Ori de mine-i s-a urât,

Ori cazaci l-au omorât,

Ardă-i focul la un loc,

Cum arde pieptu-mi în foc!

VI

Floare, floricea,

Mai zi, puica mea,

Cum ziceai aseară

Pe din jos de moară.

Cum ziceai, ziceai,

Inima-mi rupeai,

Mai zi încă-o dată

Şi mi-o rupe toată!

VII

Cine vede şi pricepe

Dragostea de unde-ncepe,

Cine vede şi cunoaşte

Dragostea de unde naşte?

De la gâtul cu mărgele,

De la buze rumenele,

De la grai cu drăgănele

De la ţâţe bourele.

VIII

Când eram la mama fată,

Purtam rochii de bucată,

Dar de când m-am măritat

C-un moscal din cela sat,

Nici n-am fustă de purtat,

Nici papuci de încălţat!

Inima-mi e cu lăcată.

Când aş descuia odată,

Ar cunoaşte lumea toată

Cât amar şi cât venin

Bea inima la străin.

IX

Frunză verde de hamei,

Ce gândeşti de nu mă iei?

Judecată poate vrei?

Hai la popa din Orhei:

„Protopope luminate,

Judecă şi fă dreptate”.

„Judecata ţi-e făcută,

Ia-ţi vădana şi fă nuntă”.

„Ba vădana n-oi lua

Chiar de mă vei blestema,

Ş-oi lua o fată mare

De peste cele hotare,

C-acolo sunt moldovence

Şi mai colo sunt muntence

Cu vers dulce femeiesc

Şi cu suflet românesc”.

X

Frunză verde de pelin,

Tu străină, eu străin,

Amândoi ne potrivim.

Hai în codru să trăim,

Haide-n codrii Bâcului,

Pe marginea Prutului,

Să ne facem bordeiaş

Cu uşorii de cireş,

Şi cu patul de măcieş,

Când vom vrea ca să dormim

În departe s-auzim

Buciumele păstoreşti

Din câmpii moldoveneşti.

XI

Ionel din Chişinău,

Drag îmi e numele tău!

De-i trăi să fii al meu,

De-i muri să te-ngrop eu.

Să te-ngrop la capul meu,

Ca să te visez mereu,

Să dorm pe mormântul tău

Până ce-a vrea Dumnezeu

Ca să mă sfârşesc şi eu.

XII

Ah! amar şi vai de viaţă!

Nici o dragă dimineaţă

Să nu vărs lacrimi pe faţă,

Nici o dragă de cu seară

Lumea să nu-i fie-amară!

Mare-i lumea, eu nu-ncap,

Şi mă mir: ce rău le fac?

Nici averea nu le iau,

Nici iubirea nu le vreau,

Ci tot plâng, jelesc mereu

La mormânt, la soţul meu,

Pe mormântu-i iarba creşte,

În mormânt el putrezeşte,

Inima mi se topeşte!

XIII

Frunză verde peliniţă,

Pe cea verde moviliţă

Se roteşte-o păuniţă

Ş-un păun cu chica scurtă,

Ieşi, bădiţă, de-l ascultă.

„Asculta-l-ar pustia

Că mi-a luat soţia.

Ochii cu sprâncenele,

Mâna cu inelele,

Gâtul cu mărgelele,

Gura cu mândrelele,

Şi mi-a luat zilele

De-a împlut movilele”.

XIV

Fă-mă, Doamne, ce mă-i face

Sufletul să mi se-mpace,

Fă-mă hulubaş de-argint

Cu aripile de vânt,

Să mai zbor de pe pământ

Până la maica pe mormânt.

Şi să stau, să m-odihnesc

Să plâng şi să mă jelesc

Şi de bune şi de rele,

De aleanul vieţii mele!

XV

Frunză verde clocotici,

La tot plopul câte cinci,

Iar la plopul cel mai mare

Şede un voinic calare

Şi tot zice cu oftare:

„La fântâna cu cerdac

Este-un trandafir de leac.

Cum aş face să nu-l scap,

Să mi-l pun seara la cap.

Toată noaptea să-mi visez

Mândruliţa ca să văz

De gândeşte ea la mine

Ori de umblă-n căi străine!”

XVI

Drag mi-a fost drumul încoace,

Şi n-am pentru cine-l face!

Puiculiţa ce-am iubit

Zice că m-am moscălit

Şi-mi vorbeşte duşmăneşte,

De pe mal când mă priveşte,

Şi-mi tot zice: Fugi departe

Că de mine tu n-ai parte!

Când erai român curat,

Sufletul meu ţi l-am dat,

Dar de când te-ai căzăcit

Eşti ca dracul de urât.

Prutu-i mare şi nu pot

Până la ea să-l trec înot.

Prutul vine ca un zmeu

Când sosesc pe malul său!