Ceasul rău - de Vasile Alecsandri

8.0/10 - 114 de voturi
Ceasul rău

Pe cel deal, pe coaste,

Trece-o mândră oaste,

Oaste de români!

Toţi voinici de frunte

Care merg să-nfrunte

Oarde de păgâni.

Iar pe-o culme verde

Ce-ntre munţi se pierde

Stau de mi-i privesc

Două surioare,

Albe lăcrimioare,

Care mi-i jelesc:

Vezi tu, surioară,

Oastea se coboară

Colo pe costiş,

Vezi-o cum pătrunde

Pe rând şi s-ascunde

Colo-n stejăriş.

Vai! nu se mai vede!

Cine, cine-a crede

Grija ce duc eu,

Oastea că-i purtată

De bătrânul tată

Şi de dragul meu?

Ei se duc în vale

Unde ţara-n jale

Geme cu amar,

Căci au intrat iară

Sabia în ţară,

Paloş de tătar.

De pe munţi în poale,

Cu armele goale,

Ei mi se cobor,

Şi prin cea urdie,

Dragă, o să fie

Mare, mult omor!

Căci tata bătrânul

Nu cruţă păgânul

Când se aruncă-n foc.

El e român tare,

Ca Ştefan cel Mare,

Şi om cu noroc.

Pentru el n-am teamă…

Dar îmi fac de seamă

Când stau de gândesc

La dragul Lisandru,

Că-i un copilandru,

Şi mult îl iubesc!

El n-a vânat încă

Decât şoimi de stâncă,

Cerbi cu coarne mari;

Şi acu-ntâia oară

Face, surioară,

Goană de tătari.

Ş-aşa mult mi-e frică

Ş-inima mi se strică

Când gândesc la el,

Că mult, mult îi place

Vitejii a face,

Scumpul tinerel!

Taci, biată copilă!

Nu-i plânge de milă

Iubitului tău,

Căci ferească sfântul

Să-ţi fie cuvântul

Zis într-un ceas rău!

Hai la mănăstire

Ca să dăm de ştire

Pustnicului sfânt

Să ardă tămâie

Ca să nu rămână

Tătar pe pământ.

Oastea-nvingătoare

A stins de la soare

Aprigul duşman:

Ea se întoarce-n munte

Având chiar în frunte

Vechiu-i căpitan.

Iar sărmana fată

În zadar, vai! cată

Pe iubitul său!

El în foc căzuse,

După ce făcuse

Vitejii de zmeu!

Din bătrâni se spune

Că sunt ceasuri bune

Şi că rele sânt.

Vai de-acei ş-acele

Care-n ceasuri rele

Zic vreun cuvânt!