Ceasul rău - de Vasile Alecsandri

8.0/10 - 114 de voturi
Ceasul rău

Pe cel deal, pe coaste,
Trece-o mândră oaste,
Oaste de români!
Toţi voinici de frunte

Care merg să-nfrunte
Oarde de păgâni.
Iar pe-o culme verde
Ce-ntre munţi se pierde

Stau de mi-i privesc
Două surioare,
Albe lăcrimioare,
Care mi-i jelesc:

Vezi tu, surioară,
Oastea se coboară
Colo pe costiş,
Vezi-o cum pătrunde

Pe rând şi s-ascunde
Colo-n stejăriş.
Vai! nu se mai vede!
Cine, cine-a crede

Grija ce duc eu,
Oastea că-i purtată
De bătrânul tată
Şi de dragul meu?

Ei se duc în vale
Unde ţara-n jale
Geme cu amar,
Căci au intrat iară

Sabia în ţară,
Paloş de tătar.
De pe munţi în poale,
Cu armele goale,

Ei mi se cobor,
Şi prin cea urdie,
Dragă, o să fie
Mare, mult omor!

Căci tata bătrânul
Nu cruţă păgânul
Când se aruncă-n foc.
El e român tare,

Ca Ştefan cel Mare,
Şi om cu noroc.
Pentru el n-am teamă…
Dar îmi fac de seamă

Când stau de gândesc
La dragul Lisandru,
Că-i un copilandru,
Şi mult îl iubesc!

El n-a vânat încă
Decât şoimi de stâncă,
Cerbi cu coarne mari;
Şi acu-ntâia oară

Face, surioară,
Goană de tătari.
Ş-aşa mult mi-e frică
Ş-inima mi se strică

Când gândesc la el,
Că mult, mult îi place
Vitejii a face,
Scumpul tinerel!

Taci, biată copilă!
Nu-i plânge de milă
Iubitului tău,
Căci ferească sfântul

Să-ţi fie cuvântul
Zis într-un ceas rău!
Hai la mănăstire
Ca să dăm de ştire

Pustnicului sfânt
Să ardă tămâie
Ca să nu rămână
Tătar pe pământ.

Oastea-nvingătoare
A stins de la soare
Aprigul duşman:
Ea se întoarce-n munte

Având chiar în frunte
Vechiu-i căpitan.
Iar sărmana fată
În zadar, vai! cată

Pe iubitul său!
El în foc căzuse,
După ce făcuse
Vitejii de zmeu!

Din bătrâni se spune
Că sunt ceasuri bune
Şi că rele sânt.
Vai de-acei ş-acele

Care-n ceasuri rele
Zic vreun cuvânt!