Ciuma - de Vasile Alecsandri

8.0/10 - 192 de voturi
Ciuma

Frunză verde salbă moale,

Adus-a un nor în poale

Boala cea mai rea din boale!

Noru-n ţară s-a lăsat,

Peste oameni a plouat,

N-a plouat ploaie curată,

Dar cu ciumă-amestecată!

Unde-ajunge picătura,

Se închid ochii şi gura,

Ochii să nu mai privească,

Gura să nu mai grăiască!

Plină-i ţara, mult e plină

De scaieţi de mărăcină;

Unde-s tufe prin potici

Sunt morminte de voinici,

Unde-s tufele mai dese,

Morminte de jupânese,

Unde-s tufele mai rari,

Morminte de fete mari,

Unde-s tufele mai vii,

Tot morminte de copii.

Frunză verde porumbică

Stă voinicul la potică.

Ciuma rea îi iese-n cale,

Voinicul zice cu jale:

„Na-ţi calul cu armele

Şi-mi lasă tu zilele.”

Ea-i răspunde: „Dragul meu!

Cal şi arme nu voi eu,

Dar pe tine chiar te vreau”.

Frunză verde garofiţă,

Trece-n câmp o copiliţă

Cum e crinul înflorit,

Cum e bună de iubit.

Baba Ciuma cea păgână

Mi-o apucă strâns de mână.

Copiliţa-i zice: „Ciumă!

Nu-mi fii ciumă şi-mi fii mumă!

Na-ţi salba cu florile

Şi-mi lasă tu zilele.”

Ea-i răspunde: „Drăguliţă!

Am o neagră sălbuliţă

De cercat la gâtul tău,

Care nu te-a prinde rău.”

Frunză verde toporaş,

Iat-un dulce copilaş

Care alungă-un fluturaş.

Unu-aleargă, unul zboară:

Ciuma-i prinde şi-i omoară!

Frunză verde poamă acră,

Iată-o babă, iată-o soacră

Cum o vede Ciuma-ndată

Dă la fugă spăimântată,

Culegând în calea ei

Pruncuşorii mititei,

Nevăstuice tinerele,

Copiliţe gingăşele,

Fecioraşi cu mintea crudă

Şi bărbaţi voinici la trudă.

Ducă-s-ar în pribegie!

Ducă-s-ar în cea pustie,

Îndărăt să nu mai vie!