Doina haiducească III - de Vasile Alecsandri

Mândră mămucă-am avut,
Frumos copil a făcut,
S-a înfăşat cu flori de munte
Ca s-ajung viteaz de frunte,

Gura toţi să mi-o asculte,
Mândrele să mi-o sărute,
Zi-le, maică, să se strângă
Ca oiţele la strungă,

Mie-acum că mi-a venit
Mi-a venit timp de iubit.
Strigă-n capul satului
Pe fata fârtatului,

Mândra vine alergând,
Eu îi zic cu glasul blând:
„Copiliţă, Liţă, fa,
Mai dat-ai gură cuiva?”

Ea prinse a se jura:
„Să mă bată anatema
De-am mai dat gură cuiva
Afară de dumneata!”

Iar de dreaptă ce era
Soarele se-nnoura.
De-atunci, vere, am pribegit
Şi m-am dat la haiducit.

Că mi-e sufletul amar
Şi mi-e traiul în zadar!
Vai de mine şi de mine!
Nu mai ştiu ce-i rău, ce-i bine.

De când mama m-a făcut,
Tot prin codri am şezut
Şi lumea n-am mai văzut
Decât numai soarele,

Decât căprioarele.
Căprioară a codrului,
Du-mă în valea Oltului,
Doar oi mai zări o dată

Pe şerpoaica cea de fată
Care amar m-a înşelat
Şi în codri m-a băgat!