„Eu, vere, te-aş întreba,
Dacă nu te-ai supăra,
Cu ce hrană te hrăneşti
De nici vara nu munceşti,
Nici iarna nu îmblăteşti?”
„Nu ştiu, vere, spune-ţi-oi,
Ori o palmă trage-ţi-oi.
Când e vară, primăvară,
Iau cu mine merinzioară
Şi mă sui pe plai la munte
Unde-s oile mai multe.
Merg la stâne, le petrec
Şi de acolo încă plec
Jos, pe valea Oltului,
La steaua ungurului,
Să mă rog la Dumnezeu
Să facă pe gândul meu,
Să dea ploaie cu soare
Ce îndeamnă la culcare,
Să adoarmă stevarii,
Să le fur armăsarii.
Apoi singur îmi fac parte,
Aleg stava în jumătate
Şi mă duc, vere, într-o ducă,
De se pare că-s nălucă,
Drept la târg, la Brancoveţ,
Unde-s caii mai cu preţ.
Iepele care-s cu mânji
Fac cinci sute de florinzi,
Iar de soi moldovenesc
Cu galbeni se cântăresc,
Apoi, vere, încă plec
La Aniţa de petrec
Viaţă bună-ndestulată,
Cât mi-e punga nesecată,
Şi petrec într-o întinsoare
Tot la umbră, la răcoare,
Cu trupul pe frunze căzute,
Cu gura la cep de bute,
De-aud vinul gâlgâind
Şi mândruţele alergând
Ca să le sărut pe rând.