Doina voinicească - de Vasile Alecsandri

7.0/10 - 111 de voturi
Doina voinicească

Frunză verde şapte brazi,

Fost-am noi vreo şapte fraţi

Ş-au pierit cinci într-o marţi,

Şi rămas-am numai doi

De umpleam lumea de noi,

Ş-a pierit unu-ntr-o joi,

Şi rămas-am numai eu,

De arde sufletul meu,

Frunză verde siminoc,

De scârbă, de mare foc,

Stau în codru şi gândesc

Ce să fac ca să trăiesc?

Să m-apuc de plugărie,

Ori s-apuc în haiducie?

Măiculiţă, ce m-oi face

Plugăria că nu-mi place,

Că de când eram eu mic

Aveam semne de voinic.

În loc să mă leg de sapă

Eu duceam murgul la apă,

Iar când murgul necheza

Doru-n mine se trezea,

Dor de codru înverzit,

Cum e bun de voinicit.

Când eram de şapte ani

Luam miei de la ciobani,

Fără plată, fără bani.

Când eram de optsprezece,

Cercam vinul dacă-i rece,

Pivniţa de-i răcoroasă,

Crâşmăriţa de-i frumoasă.

Când eram de douăzeci,

Mă legam de turci, de greci

Şi de capete-i scurtam

Şi aleanu-mi uşuram.

Dar acum sunt om stătut,

Şi păţit, şi priceput

Şi văd bine că-i dat mie

Ca să mor în haiducie.