Doina voinicească (A lui Ion Petreanu) - de Vasile Alecsandri

Cât o roată de car mare,
Cu trei rânduri de pistoale
Ş-un baltag legat de şale.
Trăsei două, trei pârloage,

Foamea la pământ mă trage!
Dacă văzui şi văzui,
Două, trei cruci îmi făcui,
Luai coasa de picior

Şi-n văzduh îi detei zbor,
Ş-o izbii de-un păducel,
Sări coasa din căţel.
Iaca stăpânul călare

Că-mi aduce de mâncare
Mălai negru zguruit
Şi uscat, şi mucezit.
N-apucai să-mbuc o dată,

Ciocoiul îşi face plată
Şi mă ia la schingiuit
Că nimic nu i-am cosit.
Eu o palmă îi detei

Şi toţi dinţii că-i scosei.
Dacă văzui şi văzui,
Şoim de codru mă făcui
Şi de când m-am haiducit

Drag îmi e drumul cotit.
Când văd tabere venind
Şi ciocoii-nalbăstrind,
Mă fac broască la pământ,

Îmi aşez durda spre vânt
Şi mi-i iau la căutare
De la cap până la picioare,
Şi chitesc şi socotesc

Pe unde să mi-i lovesc?
La retezul părului,
Pe din dosul fesului,
Unde-i cald ciocoiului.

Eu chitesc, durda pocneşte,
Ciocoiul se zvârcoleşte
Şi de zile se sfârşeşte.
Las’ să moară ca un câine,

Că i-am zis ades: „Stăpâne!
Nu-ţi tot bate joc de mine,
C-a veni vara ca mâine,
De te-oi prinde-n’ Lunca Mare

Să-ţi fac divan pe spinare
Şi să te calc în picioare
Ca pe-un şarpe otrăvit,
Ca pe-un duşman ne-mblânzit.”