Doncilă - de Vasile Alecsandri

9.0/10 - 117 de voturi
Doncilă

Sub cel păr mare din sat

Zace Donciul pe un pat;

Nouă ani şi jumătate

De când zace el pe spate!

Pentru dânsul nu e vară,

Nu e dulce primăvară,

Ci numai viaţă amară!

Pe de-o parte carnea-i cade,

Pe de alta viermii îl roade,

El se roagă tot mereu

Să-l sloboadă Dumnezeu.

Toată lumea l-a lăsat,

Lumea toată l-a uitat,

Numai soră-sa Ancuţa,

Anicuţa româncuţa,

Luceafărul satului,

Salba împăratului,

Nici pe Donciu l-a lăsat,

Nici pe Donciu l-a uitat,

Nouă ani ea l-a cătat,

Nouă ani şi jumătate

L-a cătat tot ca pe-un frate.

Zi şi noapte l-a vegheat,

Perne albe i-a mutat

Când la cap, când la picioare,

Când la umbră, când la soare!

Într-o zi el o vedea

Că de plâns se ascundea

Şi cu jale aşa-i zicea:

„Ce-i, Ancuţo, draga mea?

Ochişorii tăi frumoşi

Sunt ca doi luceferi roşi:

Poate că ţi-a venit greu

De când tu mă caţi mereu?”

„Ba, ferească Dumnezeu!

Nu-i asta, drăguţul meu.

Dar un plâns m-a apucat

Că pe fetele din sat

Grea urgie a picat!

Că ştii, frate, un mârzac

A sosit de la Bugeac

Şi prin ţară face jac.

Lângă sat el s-a oprit

Sub un cort mare pâslit,

Şi-orice vrea tătarul cere

Tot în silă şi-n putere.

De tot omul de pe-aici

Zece galbeni venetici,

Şi de fiecare casă

Câte-un miel şi-o juncă grasă,

Iar pe noaptea fiecare

Cere câte-o fată mare!

„Hei, Ancuţo, draga mea,

Facă Dumnezeu ce-a vrea!

Tu să n-ai nici o păsare.

Fierbe lapte-ntr-o căldare

De-mi găteşte-o scăldătoare

Şi mă freacă-ntr-un noroc

Cu floare de busuioc,

Doar mi-ar potoli cel foc,

Apoi adu-mi haine dalbe,

Cusute cu fire albe;

Adă-mi şi armele mele

Ce lucesc ca nişte stele.

Apoi cheamă din câmpie

Calul meu de voinicie

Care plânge când mă vede,

Şi de-i zic că mor, nu crede!”

El în lapte se scălda,

Cu busuioc se freca,

Haine dalbe îmbrăca,

Calul şi-l încăleca,

Şi cât se vedea călare,

Striga tot în gura mare:

„Rămâi, soro, sănătoasă

Ca o viorea frumoasă

Într-un păhărel pe masă!

Şi tu, Şoime, ce nechezi

Şi de boala mea nu crezi,

Să te văd cum te repezi,

Când în mine mă gândesc

Să răpun cap tătăresc!”

Şoimul vesel necheza,

Zborul iute-şi repezea,

Iepureşte, ogăreşte,

Păsăreşte, fulgereşte,

Şi-ntr-o clipă ajungea

La cortul lui Crâm Hogea.

„Bun sosit, ghiaur Doncilă!

De-mi aduci vreo copilă,

Adă-mi tu pe soră-ta,

Că nu doresc pe alta.”

„Îţi aduc altă mireasă,

Mai frumoasă, mai aleasă,

Care, când te-a săruta,

Halal de viaţa ta!”

„Cine-i, bre Doncilă, cine?

Unde, unde-i s-o văd bine!”

Iat-o ici în brâu la mine!

Ian vezi cât e de frumoasă,

De subţire, de lucioasă,

Ce glăsuţ zângănitor

Scoate când o prinde dor,

Dar mănâncă om de viu

Şi taie cap de deliu.”

„Ah! amar, amar Doncilă!

N-am cerut aşa copilă.

Du-te cu dânsa-napoi,

Că eu plec azi de la voi.”

„Ba nu! vreau să te cunun,

C-am jurat să fiu azi nun.”

Pala-n aer fulgera

Capul mârzăcesc zbura!

Apoi Donciul se-ntorcea,

Anicuţei de zicea:

„Bietul om! noroc nu are;

I-am dus lui o fată mare,

Şi numai dintr-un sărut,

Capul lui şi l-a pierdut!”