Erculean - de Vasile Alecsandri

7.0/10 - 117 de voturi
Erculean

Plecat-au în zori

Trei surori la flori.

Sora cea mai mare

S-a dus înspre mare,

Sora cea mezină

Pe mal, în grădină,

Sora cea mai mică

Şi mai sălbăţică

S-a dus, mări, dus

Pe Cerna în sus

Iar în urma lor

Mulţi voinici cu dor

S-au luat cântând

Ş-au venit plângând.

Iată-un căpitan

Căpitan râmlean,

Că mi se iveşte,

Pe mal se opreşte,

Cu Cerna grăieşte:

„Neră limpezie,

Stai de-mi spune mie

Despre trei surori

Plecate din zori.”

„Sora cea mai mare

S-a dus către mare

Pe Dunăre-n jos

La un plai frumos.

Sora cea mezină

S-a dus din grădină

Peste nouă munţi,

În codri cărunţi.

Sora cea mai mică

Şi mai sălbăţică

Plânge colo-n stâncă

La umbră adâncă”.

Ercul Erculean,

Căpitan râmlean,

Îşi repede calul

De răsună malul,

Ş-ajunge într-un zbor

La stânca cu dor.

„Ieşi, fată, din piatră

Să te văd odată!”

„Cum să ies din piatră,

Că sunt goală toată

Şi mă tem de soare…

Nu m-a soarbe oare?”

„Să n-ai nici o frică,

Fată sălbăţică,

Că te-oi lua-n braţe,

Să mai prind la viaţă,

Şi te-oi acoperi

Şi mi te-oi feri

De vânt şi de soare,

De-a lor sărutare.”

„Bădiţă, bădiţă,

De-ţi sunt drăguliţă,

Soţie de vrei,

De vrei să mă iei,

Mă scoate din stâncă,

Din umbră adâncă,

Să-ţi ies la lumină

Cu inima plină.”

Ercul Erculean,

Căpitan râmlean,

Calcă peste piatră

Şi iată că-ndată

Lumii se arată

O dalbă de fată

Albă, goală toată,

Vie şi frumoasă,

Dulce, răcoroasă

Cu păr aurit,

Pe umeri leit.

Cât o şi zăreşte

Soarele s-opreşte,

Şi faţa-i s-aprinde

Şi raza-i se-ntinde,

Ca un sărutat

Lung şi înfocat.

Iar cel Erculean,

Căpitan râmlean,

Mi-o apucă-n braţe

De prinde la viaţă,

Mi-o strânge la piept

Ş-o leagănă-ncet;

Şi-i face-n răcoare

Departe de soare

Cuib de floricele

Ivite la stele.