Este bine, nu e bine
Să iubeşti de lângă tine,
Că te vede orişicine
Şi te face de ruşine;
Ci să iubeşti mai departe;
Dusele nu sunt deşarte;
Orişicând doru-ţi abate,
Te repezi ca la un frate.
Bărbatu-i cu bunătate,
Te-ntreabă de sănătate;
Iar nevasta, de iubeşte,
Se preface că boleşte,
Geme, zace, se boceşte
Şi bărbatu-şi amăgeşte.
El aleargă ş-o întreabă:
„Nu ştii, soro, vreo babă
Ca s-aleagă vreo iarbă,
S-o pun la foc ca să fiarbă?”
Ea-i răspunde: „Mergi la moară,
La făina de secară”.
El se duce, ea se scoală,
Se găteşte, îmbracă ţoale,
Apoi masa că aşează,
Cu neicuţa ospătează
Şi din gură tot urează:
„Deie Dumnezeu o ploaie,
Grăunţele să se moaie
Să nu poată-a măcina,
Nici acasă-a se-nturna!”