Fântâna - de Vasile Alecsandri

7.0/10 - 111 de voturi
Fântâna

Pe cărarea înflorită care duce la fântână,

În ştergar şi în catrinţă, merge-o sprintenă română;

Ea la brâu-i poartă furcă şi la sân un pruncuşor,

Cu guriţa lui lipită de al laptelui izvor.

Nevăstuica trece iute, torcând lâna din fuioare

Şi sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.

Păsărelele împrejuru-i zbor voioase şi cântând,

Ea zâmbeşte şi tot merge, pruncuşoru-i sărutând.

Iată, ajunge la fântână, ş-acolo se întâlneşte

C-un drumeţ din lumea-ntreagă, care lung la ea priveşte,

Apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la lumină

Şi vecinei sale-ntinde o cofiţă, albă, plină.

Româncuţa mulţămeşte, suflă-ncet peste cofiţă

Şi cu apa neîncepută udă rumena-i guriţă;

Iar drumeţul după dânsa bea, fugarul îşi adapă

Şi se jură că pe lume nu-i aşa de dulce apă.