În poiana verde am găsit un fluier
Şi i-am zis în treacăt: „O! Fluier pierdut,
Ai avut odată mult maestru şuier
Care uimea lumea, ş-acuma eşti tăcut.
Astfel şi poetul viu în tinereţea
Gingaş, cu iubire, dulce a cântat,
Dar i-a plecat fruntea tristă bătrâneţea
Şi i s-a stins glasul ş-a rămas uitat.”
Fluierul răspunde: „Frate, frăţioare,
A sosit amurgul, jalea ne-a cuprins,
Dar a noastră soartă e mulţumitoare;
Am cântat o doină, şi e de ajuns.”