Aoleo, frate răzneţ!
Ce ne treci ca un drumeţ
Şi nu vii să ne mai vezi?
Ori ne ştii morţi între vii
Pe la noi de nu mai vii?
Ori ceva te am amărât
Într-atât de ne-ai urât?
Ce ţi-am făcut să ne uiţi,
La noi să nu te mai uiţi,
Ce te-a tras să te răzneşti
Şi să nu ne mai iubeşti?
Vină, vin’ încai acum,
Te mai abate din drum,
Că de când mi te-ai răznit
Şi la noi n-ai mai venit,
Potecile îţi privesc,
Urmele ţi le jelesc,
Că pe unde tu călcai
Când veneai şi când plecai
Eu mereu le măturam
Şi cu flori le presăram,
Iar acum, de când nu vii,
Au crescut tot bălării,
Că de când ne-ai părăsit,
Cărările au înverzit,
Sufletu-mi s-a amărât,
Faţa mi s-a veştejit,
Soarele s-a înnegrit.