Holera - de Vasile Alecsandri

9.0/10 - 146 de voturi
Holera

Jos, pe malul Prutului,

La casele Vâlcului,

Vâlcul bea, se veseleşte,

Cu trei fete se-ndrăgeşte,

De holeră nici gândeşte;

Maică-sa grija-i ducea

Şi cu lacrimi îi zicea:

„Dragul mamei Vâlcule,

Mândrule, voinicule!

Tu tot bei şi veseleşti,

De holeră nici gândeşti,

Lasă-mi-te de beţie

Şi de dalba veselie,

Că holera-i chiar la Prut

Şi chiar dincoace-a trecut!”

Vâlcul ei se supunea,

Patru boi la car punea

Şi pe cal încăleca,

Drumul la vale-apuca,

Apuca-n călătorie

Să facă negustorie.

Când la cotul Prutului,

Prin mijlocul câmpului,

El zarea, mări, vedea

O clonţată ce râdea,

O clonţată înveninată,

Cu pielea pe trup uscată

Şi cu părul despletit

Tot cu şerpi împleticit.

Ea din loc în loc sărea,

Spini în urmă-i răsărea,

Iarba câmpului ardea

Şi oamenii morţi cădea!

„Cale bună, măi drumeţ:

Unde mergi aşa sumeţ?”

„Cale-ntoarsă, cloanţă fa,

Unde-alergi curând aşa?”

„Merg la casa Vâlcului

De pe malul Prutului

Ca să-i ridic zilele,

Să mă duc cu dânsele.”

„Alei! iazmă călătoare,

Boală rea ş-ucigătoare!

Na-ţi calul şi armele,

De-mi lungeşte zilele,

Să-mi mai văd copilele

Că-mi sunt dragi ca soarele.

Na-ţi şi carul, na-ţi şi boi,

Numai te du de la noi!”

„Nu vreau arme omeneşti,

Că eu am arme drăceşti.

Am trei coase nevăzute,

Cu ciocan de foc bătute:

Una pentru cei voinici,

Una pentru copii mici,

Una pentru fete mari

Şi neveste cu ştergare,

Nu vreau nici carul cu boi,

Ci vă vreau pe toţi pe voi,

Să vă umflu zilele,

Să mă duc cu dânsele.”

Vâlcul biet se oţerea,

Holera la el sărea,

Oasele şi le-ntindea

Şi pe Vâlcu-l cuprindea.

Gură pe gură punea,

Buze pe buze lipea,

Zilele i se sorbea.

Apoi cloanţa iar râdea,

Cu zilele purcedea,

Şi voinicul mort cădea

Jos la cotul Prutului,

În mijlocul câmpului!