Hoţul şi domniţa - de Vasile Alecsandri

Frunză verde de alună!
Trece voinicul pe lună
Şi codrul voios răsună.
Trece hoţul hăulind,

Pe cărare coborând,
Din frunziş mereu pocnind.
Măi voinice, voinicele,
Ia-ţi tăişul de plăsele,

Pune mâna pe oţele,
Că se primblă pe potici
Trei desagi de irmilici
Şi de galbeni venetici,

Iar în urmă-le, călare,
Vine-o mândră fată mare,
Gătită pe măritare.
Ea-i mireasa unui crai

Şi se duce cu alai
Peste munte, peste plai,
Dar copila-i amărâtă
C-a să fie despărţită

De Moldova mult iubită.
Şi în gândurile sale
Ea se roagă-amar cu jale
Ca să-i iasă-un zmeu în cale…

Frunzuliţă de brad mică!
Iese hoţul din potică,
Singur, vesel, fără frică,
Ş-apoi zice: Cale bună!

Unde mergeţi împreună,
Dragii mei, noaptea pe lună?
Decât la curtea crăiască,
Mai bine-n lunca hoţească,

Lângă-o inimă frăţească.
Frunză verde stejărel!
Hoţul pleacă sprintenel
Cu domniţa lângă el.

Iarba creşte-n calea lor
Şi domniţa, scump odor,
Vesel calcă pe covor.