Hoţul şi domniţa - de Vasile Alecsandri

Frunză verde de alună!

Trece voinicul pe lună

Şi codrul voios răsună.

Trece hoţul hăulind,

Pe cărare coborând,

Din frunziş mereu pocnind.

Măi voinice, voinicele,

Ia-ţi tăişul de plăsele,

Pune mâna pe oţele,

Că se primblă pe potici

Trei desagi de irmilici

Şi de galbeni venetici,

Iar în urmă-le, călare,

Vine-o mândră fată mare,

Gătită pe măritare.

Ea-i mireasa unui crai

Şi se duce cu alai

Peste munte, peste plai,

Dar copila-i amărâtă

C-a să fie despărţită

De Moldova mult iubită.

Şi în gândurile sale

Ea se roagă-amar cu jale

Ca să-i iasă-un zmeu în cale…

Frunzuliţă de brad mică!

Iese hoţul din potică,

Singur, vesel, fără frică,

Ş-apoi zice: Cale bună!

Unde mergeţi împreună,

Dragii mei, noaptea pe lună?

Decât la curtea crăiască,

Mai bine-n lunca hoţească,

Lângă-o inimă frăţească.

Frunză verde stejărel!

Hoţul pleacă sprintenel

Cu domniţa lângă el.

Iarba creşte-n calea lor

Şi domniţa, scump odor,

Vesel calcă pe covor.