Mandarinul - de Vasile Alecsandri

Mandarinu-n haine scumpe de mătase vişinie.
Cu frumoase flori de aur şi cu nasturi de opal,
Peste coada-i de păr negru poart-o vânătă chitie
Care-n vârf e-mpodobită c-un bumb galben de cristal.

Fericit, el locuieşte un măreţ palat de vară
Plin de monştri albi de fildeş şi de jaduri preţioşi.
Mari lanterne transparente de o formă mult bizară
Răspândesc noaptea raze blânde pe balauri fioroşi.

O deschisă galerie, unde-a soarelui lumină
Se strecoară-n arabescuri prin pereţii fini de lac,
Prelungeşte colonada-i pe-o fantastică grădină
Ce mirează flori de Lotus în oglinda unui lac.

Ochiul vesel întâlneşte, pe colnice-nverzitoare,
Turnuri nalte şi pagode unde cântă vechiul bonz,
Şi auzul se resimte de vibrări asurzitoare,
De răsunetul metalic al Tam-Tamului de bronz.

Iat-o joncă aurită pe albastrul apei line,
Cu vântrele de rogojină şi cu vâsle de sandal.
În lăuntrul râde visul fericirilor divine.
Mandarina cu ochi galeşi şi cu sânul virginal.

Ea-n grădină se coboară si-n palat apoi dispare,
Pe nisip călcând a-lene cu-ale ei picioare mici.
Nor de fluturi zboară-n cale-i şi cu-a lor aripi se pare
C-ar voi s-o mai oprească printre arborii pitici.

Ea se duce-n galerie s-o dezmierde Mandarinul !..
Graţioasă, pânditoare sub cortelu-i de atlaz,
Îl invită cu ochirea, cu surâsul, cu suspinul.
Ca să guste voluptatea amorosului estaz.

Dar el stă în trândăvie pe-un dragon de porţelan.
La minunile frumoase ce-i zâmbesc, nesimţitor,
Soarbe ceaiul aromatic din o tasă diafană
Şi cu drag se uită-n aer la un zmeu zbârnâitor.