Mandarinul - de Vasile Alecsandri

Mandarinu-n haine scumpe de mătase vişinie.

Cu frumoase flori de aur şi cu nasturi de opal,

Peste coada-i de păr negru poart-o vânătă chitie

Care-n vârf e-mpodobită c-un bumb galben de cristal.

Fericit, el locuieşte un măreţ palat de vară

Plin de monştri albi de fildeş şi de jaduri preţioşi.

Mari lanterne transparente de o formă mult bizară

Răspândesc noaptea raze blânde pe balauri fioroşi.

O deschisă galerie, unde-a soarelui lumină

Se strecoară-n arabescuri prin pereţii fini de lac,

Prelungeşte colonada-i pe-o fantastică grădină

Ce mirează flori de Lotus în oglinda unui lac.

Ochiul vesel întâlneşte, pe colnice-nverzitoare,

Turnuri nalte şi pagode unde cântă vechiul bonz,

Şi auzul se resimte de vibrări asurzitoare,

De răsunetul metalic al Tam-Tamului de bronz.

Iat-o joncă aurită pe albastrul apei line,

Cu vântrele de rogojină şi cu vâsle de sandal.

În lăuntrul râde visul fericirilor divine.

Mandarina cu ochi galeşi şi cu sânul virginal.

Ea-n grădină se coboară si-n palat apoi dispare,

Pe nisip călcând a-lene cu-ale ei picioare mici.

Nor de fluturi zboară-n cale-i şi cu-a lor aripi se pare

C-ar voi s-o mai oprească printre arborii pitici.

Ea se duce-n galerie s-o dezmierde Mandarinul !..

Graţioasă, pânditoare sub cortelu-i de atlaz,

Îl invită cu ochirea, cu surâsul, cu suspinul.

Ca să guste voluptatea amorosului estaz.

Dar el stă în trândăvie pe-un dragon de porţelan.

La minunile frumoase ce-i zâmbesc, nesimţitor,

Soarbe ceaiul aromatic din o tasă diafană

Şi cu drag se uită-n aer la un zmeu zbârnâitor.