Mândra din Muncel - de Vasile Alecsandri

9.0/10 - 140 de voturi
Mândra din Muncel

Colo jos, pe lângă Tisă,

Merge mândra cam descinsă

Prin ierbuţa până-n brâu,

Şi ţine murgul de frâu,

Murg voinic şi pintenog

Care paşte busuioc.

Ea se primblă-n poieniţă

Şi tot zice din guriţă:

„Busuiocul l-aş privi,

Mă tem că m-oi zăbovi,

Dar l-oi smulge şi m-oi duce

Până dincolo de cruce,

La marginea codrului,

La stăpânul murgului,

Tot pe culmea din Muncel,

La haiducul voinicel.

Cine-a vrea ca să mă ieie

Meargă-acasă să mă ceie,

Meargă-acasă la părinţi

Cu inima lui în dinţi;

Iar pe când el mă va cere,

Tu, murguţule, în putere,

Du-mă iute ca un zmeu,

Du-mă la stăpânul tău”.

Mândra calul încăleca,

Spre Muncel vesel pleca,

Noapte-n drum o apuca.

Ea mergea, calea-şi pierdea

Şi-ntr-un râu adânc cădea,

Vai de mândra! vai de ea!

Sufletu-i zburând zicea:

„Sărmanul copilul meu!

Cum rămâne singurel,

Fără pic de mângâiere,

Fără mamă cu durere!”