Mândruliţă de la munte,
Ce nu treci colea, pe punte,
Să te strâng la pieptul meu?
Că te-aş face, zău, puicuţă,
Să urăşti a ta căsuţă
Şi să uiţi pe Dumnezeu.
De-a tot toarce nu-ţi e lene?
Lasă-ţi furca-n buruieni
Şi-mi sari iute cel pârău,
Să culegem împreună,
Tu, fragi roşi de prin păşună,
Eu, crini albi pe sânul tău.
Ici, în lunca înverzită,
Este-o iarbă înflorită
Ce se-ngână c-un izvor.
Vină-n iarbă, mândruliţă,
Eu să-ţi cânt doina, doiniţă,
Tu să plângi de dulce dor!