Movila lui Burcel - de Vasile Alecsandri

Într-o zi de sărbătoare,
Într-o zi cu mândru soare
Care lumea-nveselea
Şi cu aur o-învelea,

Iată, mări, se ivea,
Ca alt soare strălucea
Domnul Ştefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!

El pe cal încăleca
Şi cu mulţi voinici pleca
De la scara curţii lui
La biserică-n Vaslui.

Clopotele răsunau,
Steagurile-i se-nchinau,
Armăsarii spumegau,
Frâiele şi le muşcau,

Iar poporul tot striga:
„Să trăieşti, măria-ta!”
Când aproape de intrare,
Ce se aude-n depărtare?

Glas de om chiuind tare:
„Hai, ho, ţa, ho, Bourean,
Trage brazdă pe tăpşan.”
Ştefan-vodă se oprea

Şi din gură-aşa grăia:
„Auzit-aţi, auzit
Glas de român necăjit?
Într-o clipă să-l găsiţi,

Şi cu el aici să fiţi.”
Cinci panţiri se alegeau,
Pe Vaslui în sus mergeau
Până zăreau într-o movilă

Un român arând în silă
Şi movila brăzduind
Şi din gură chiuind:
„Hai, ho, ţa, ho, Bourean,

Trage brazdă pe tăpşan!”
Cei panţiri descălecară,
Pe român îl ferecară,
La Vaslui îl aduceau

Şi la Domnul mi-l duceau:
„Măi române, să n-ai teamă,
Spune nouă cum te cheamă?”
„Teamă n-am că sunt român!

Teamă n-am, că-mi eşti stăpân!
Tu eşti Ştefan domn cel mare
Care-n lume seamăn n-are
Şi eu sunt Şoiman Burcel,

Puişor de voinicel!”
„Să trăieşti dacă n-ai teamă!
Dă-ne nouă bună seamă
Cum de te-ai păcătuit

Să te-apuci de plugărit,
Tocmai în zi de sărbătoare,
Tocmai în timp de închinare?”
„Doamne, pun mâna la piept

Şi mă jur să-ţi spun cu drept.
Pân-a nu-ajunge plugar
Aveam falnic armăsar
Şi o ghioagă nestrujită

Cu piroane ţintuită,
Care când o învârteam
Proaşcă prin duşmani făceam,
Câte opt pe loc turteam!

Alelei! pe când eram
Om întreg de mă luptam,
Mulţi păgâni am mai stricat!
Multe capete-am fărmat

De tătari şi de lifteni
Şi de falnici ungureni!
Iar în loc la Războieni
Mi-a căzut ghioaga din mână

De o sabia păgână:
Dar n-a căzut numai ea,
A căzut şi mâna mea
Cu păgânu-alăturea!

De-atunci n-am ce să mă fac
C-am ajuns un biet sărac,
Nici n-am casă, nici n-am plug,
Nici juncani ca să-i înjug!

Toată vara m-am rugat
De bogaţii cei din sat
Să-mi dea plugul ca să ar…
Mi-a fost ruga în zadar.

Atunci, Doamne, mă-ntorsei,
La tătari că mă dusei,
Un plug mare că prinsei,
Şi c-un bou îl înjugai

Şi de lucru m-apucai,
Că săracul n-are soare,
Nici zile de sărbătoare,
Ci tot zile lucrătoare!”

Domnul Ştefan l-asculta
Şi din gură cuvânta:
„Măi Burcele, fătul meu!
Iată ce hotărăsc eu:

Ia-ţi un plug cu şase boi
Şi mergi bogat de la noi.
Ia-ţi movila răzeşie
Ca s-o ai de plugărie,

Dar în vârfu-i să te-aşezi,
Ca stejar să priveghezi,
Şi tătarii de-i vedea
C-au intrat în ţara mea,

Tu să strigi cât ce-i putea:
Sari, Ştefane, la hotare
C-a intrat sabia-n ţară!
Atunci eu te-oi auzi,

Ca un zmeu m-oi repezi
Şi nici urmă-a rămânea
De tătari în ţara mea!”