Movila lui Burcel - de Vasile Alecsandri

9.0/10 - 149 de voturi
Movila lui Burcel

Într-o zi de sărbătoare,

Într-o zi cu mândru soare

Care lumea-nveselea

Şi cu aur o-învelea,

Iată, mări, se ivea,

Ca alt soare strălucea

Domnul Ştefan cel vestit,

Domnul cel nebiruit!

El pe cal încăleca

Şi cu mulţi voinici pleca

De la scara curţii lui

La biserică-n Vaslui.

Clopotele răsunau,

Steagurile-i se-nchinau,

Armăsarii spumegau,

Frâiele şi le muşcau,

Iar poporul tot striga:

„Să trăieşti, măria-ta!”

Când aproape de intrare,

Ce se aude-n depărtare?

Glas de om chiuind tare:

„Hai, ho, ţa, ho, Bourean,

Trage brazdă pe tăpşan.”

Ştefan-vodă se oprea

Şi din gură-aşa grăia:

„Auzit-aţi, auzit

Glas de român necăjit?

Într-o clipă să-l găsiţi,

Şi cu el aici să fiţi.”

Cinci panţiri se alegeau,

Pe Vaslui în sus mergeau

Până zăreau într-o movilă

Un român arând în silă

Şi movila brăzduind

Şi din gură chiuind:

„Hai, ho, ţa, ho, Bourean,

Trage brazdă pe tăpşan!”

Cei panţiri descălecară,

Pe român îl ferecară,

La Vaslui îl aduceau

Şi la Domnul mi-l duceau:

„Măi române, să n-ai teamă,

Spune nouă cum te cheamă?”

„Teamă n-am că sunt român!

Teamă n-am, că-mi eşti stăpân!

Tu eşti Ştefan domn cel mare

Care-n lume seamăn n-are

Şi eu sunt Şoiman Burcel,

Puişor de voinicel!”

„Să trăieşti dacă n-ai teamă!

Dă-ne nouă bună seamă

Cum de te-ai păcătuit

Să te-apuci de plugărit,

Tocmai în zi de sărbătoare,

Tocmai în timp de închinare?”

„Doamne, pun mâna la piept

Şi mă jur să-ţi spun cu drept.

Pân-a nu-ajunge plugar

Aveam falnic armăsar

Şi o ghioagă nestrujită

Cu piroane ţintuită,

Care când o învârteam

Proaşcă prin duşmani făceam,

Câte opt pe loc turteam!

Alelei! pe când eram

Om întreg de mă luptam,

Mulţi păgâni am mai stricat!

Multe capete-am fărmat

De tătari şi de lifteni

Şi de falnici ungureni!

Iar în loc la Războieni

Mi-a căzut ghioaga din mână

De o sabia păgână:

Dar n-a căzut numai ea,

A căzut şi mâna mea

Cu păgânu-alăturea!

De-atunci n-am ce să mă fac

C-am ajuns un biet sărac,

Nici n-am casă, nici n-am plug,

Nici juncani ca să-i înjug!

Toată vara m-am rugat

De bogaţii cei din sat

Să-mi dea plugul ca să ar…

Mi-a fost ruga în zadar.

Atunci, Doamne, mă-ntorsei,

La tătari că mă dusei,

Un plug mare că prinsei,

Şi c-un bou îl înjugai

Şi de lucru m-apucai,

Că săracul n-are soare,

Nici zile de sărbătoare,

Ci tot zile lucrătoare!”

Domnul Ştefan l-asculta

Şi din gură cuvânta:

„Măi Burcele, fătul meu!

Iată ce hotărăsc eu:

Ia-ţi un plug cu şase boi

Şi mergi bogat de la noi.

Ia-ţi movila răzeşie

Ca s-o ai de plugărie,

Dar în vârfu-i să te-aşezi,

Ca stejar să priveghezi,

Şi tătarii de-i vedea

C-au intrat în ţara mea,

Tu să strigi cât ce-i putea:

Sari, Ştefane, la hotare

C-a intrat sabia-n ţară!

Atunci eu te-oi auzi,

Ca un zmeu m-oi repezi

Şi nici urmă-a rămânea

De tătari în ţara mea!”