De pe plaiu-înstrăinării,
Unde zac şi simt că mor
De amarul desperării
Şi de-al ţării mele dor,
Văd o pasere voioasă
Apucând spre răsărit,
Şi o rază luminoasă,
Şi un nour aurit.
„Păsărică zburătoare,
Unde mergi cu dorul meu?”
„Am solie-ncântătoare
De la sfântul Dumnezeu
Să duc glas de armonie
Ţărmurilor româneşti
Şi să scald în veselie
Inimile ce jeleşti!”
„Rază vie, călătoare,
Unde mergi cu dorul meu?”
„Am solie-nvietoare
De la sfântul Dumnezeu
Să depun o sărutare
Pe al ţării tale sân
Şi s-aduc o alinare
Jalnicului tău suspin.”
„Nouraş pătruns de soare,
Unde mergi cu dorul meu?”
„Am solie roditoare
De la sfântul Dumnezeu
Să mă las în Românie,
Ca să crească mii de flori
Pe frumoasa ei câmpie
Ce o plângi adeseori!”
„Du-te, rază strălucită,
Du-te mică păsărea,
Şi pe ţara mea iubită
Mângâiaţi-o în lipsa mea!
Iar tu, nour de rodire,
Fă să crească-n sânul tău,
Cu verzi lauri de mărire,
Floarea sufletului meu!”