Nevasta tâlharului - de Vasile Alecsandri

Fost-am eu la părinţi una

Precum e în ceruri luna,

De părinţii mei iubită

Şi de dânşii potrivită

Cu luna, cu stelele,

Salba cu mărgelele,

Grădina cu florile

Şi ziua cu zorile.

Ei pământul au umblat

Să-mi găsească un bărbat.

Bărbăţelul ce mi-au dat

Era tânăr şi bogat,

Avea bani, avea inele

De-mi umplea mâna cu ele,

Dar vezi, frate, ce păcat!

Erau toate de furat.

Nu trecu chiar săptămâna

Şi pe el puseră mâna

Şi la ocnă-l înfundară

Şi cu lacrimi mă lăsară.

Decât m-aş fi măritat,

Mai bine-n foc m-aş fi dat,

C-am rămas cu rod în sân

Şi nu-i rod de bun român

Ci e rod de om mişel,

Sărăcuţ, amar de el!

De-ar fi fost el un viteaz,

Nu mi-ar fi aşa necaz,

Dar a fost un biet tâlhar

Şi de-aceea mi-e amar!