În Alhambra strălucită
Mult vestită,
Unde sufletul uimit
Drăgălaş se desfătează
Şi visează
La trecutul fericit;
Pe o noapte-nseninată
Şi-nstelată,
Eram singur admirând
Peste marmorele dalbe
Raze albe
Din luceferi lunecând.
Dulce-a nopţilor făclie
Argintie
În Alhambra deştepta
Mii de umbre nevăzute
Şi tăcute
Ce pe rând se arăta,
Şi trecând printre coloane,
Prin saloane,
Veneau toate-a să-nchina
La frumoasa lor regină
Ce-n lumină
Tainic, lin se legăna
Astă fantasmă gingaşă,
Drăgălaşă
Ca un zâmbet de copil,
Era falnica sultană
Africană,
Fiică a lui Boabdil,
Linda-Raia, pentru care
Mic şi mare
Sufletul său ar fi dat,
Pe când dalba-i tinereţe
Şi frumseţe
Încântau acest palat.
Acum Linda în tăcere,
Cu durere
Se uita l-a ei surori,
Şi-n a Leilor fântână
A sa mână
Arunca plăpânde flori,
Iară umbrele uşoare,
Zâmbitoare,
Privind floarea ce cădea,
Pe-a fântânei apă lină,
Cristalină,
Se pleca, se oglindea.
Dulce era acea noapte
Fără şoapte
Pe-al Andaluziei plai!
Când deodată-o armonie
Serafie
Răsuna viu în sarai.
O duioasă biulbiulină
Din grădină
Începuse a cântă,
Ş-al ei cântec de iubire
Cu uimire
Linda-Raia-l asculta.
Toate umbrele-ncântate,
Adunate
Sub al lunii dulce foc,
De mâni gingaş se luară,
Se-nşirară
Iute vesel pentru joc,
Şi-n Alhambra nesonoră
Ele-n horă
Începură-a se-nvârti
Cu-o mişcare graţioasă,
Luminoasă
Care minţile-mi răpi.
Fiecare dintre ele
Blând la stele
Se uita, jucând uşor,
Şi steluţele uimite,
Neclintite,
Vărsau raze-n ochii lor.
Toate-n horă vesel prinse
Şi cuprinse
De-ale danţului beţii,
Răspândeau luciri uşoare
Zburătoare
Ce săltau prin galerii;
Şi din horă, din zburare,
Fiecare
Cu-o zâmbire saluta
Pe-a saraiului regină
Ce-n lumină
Danţul repede-l purta.
Dar o rază aurită,
Răzleţită
Din a zorilor cununi.
Străluci ca o săgeată
Deodată
Printre-a nopţii dulci minuni,
Şi ghirlanda de fecioare
Zâmbitoare,
Învârtindu-se voios,
Se-nălţa pană la stele,
Şi cu ele
Peri ca un vis frumos!