O seară la Lido - de Vasile Alecsandri

8.0/10 - 134 de voturi
O seară la Lido

Ridică vălul negru ce-acoperă a ta faţă,

Veneţio cernită, Veneţio măreaţă!

Şi cu o zâmbire dulce fii martur fericit

L-a noastră veselie ş-amor nemărginit!

În vremile trecute a libertăţii tale,

În timpurile-acele de glorii triumfale

Când nobil rezemată pe falnicul tău leu,

Vedeai Adriatica săltând la glasul tău.

Gondole negre multe se depărtau de maluri

Şi lunecau în taină pe negrele-ţi canaluri

Purtând comori ascunse de gingaşe simţiri,

Împerecheate inimi pierdute-n fericiri.

Dar spune-mi tu, văzut-ai în gondolă vreodată

Fiinţă mai frumoasă, mai dulce dezmierdată,

Un înger de iubire cu suflet mai ceresc

Decât minunea scumpă pe care eu slăvesc?

O! gondolă iubită! noi lumii dăm uitare!

Zbori vesel, zbori în pace purtându-ne pe mare,

Şi leagănă-n tăcere, sub cerul aurit,

Amorul nostru mare ca cerul nesfârşit.

Şi tu, o! vis ferice a tinereţii mele!

De-ar fi-n a mea putinţă să fac precum doresc,

Aş pune pe-a ta frunte un diadem de stele,

Aş pune sub picioare-ţi un tron dumnezeiesc!

Căci te iubesc, Elena, cu-o tainică uimire,

Cu focul tinereţii, cu dor nemărginit,

Cu lacrimi şi credinţa, cu dulce fericire,

Cu tot ce este-n mine putere de iubit!

În dragostea cerească visând cerescul bine,

La tine al meu suflet înalţă zborul sau.

Tot ce-i mai sfânt pe lume eu îl slăvesc în ţine,

Tu eşti lumina, viaţă şi dumnezeul meu!

În tine cred, Elena, precum credeam odată

În glasul maicii mele, în sfântul ei amor;

Precum în soare crede natură-ntunecata,

Precum un geniu falnic în falnic viitor.

Tu porţi un nume dulce şi scump inimii mele,

Un nume ce-mi inspiră un cult dumnezeiesc,

Şi care mă încânta că harpele din stele

Şi care îmi şopteşte de maica ce jelesc.

Iubirea ta-mi insuflă un dor de nemurire!

Iubirea mea mă-nălţă la tronul îngeresc!

Şi-n leagăn de gondola, în veşnica iubire,

Cât lumea lângă tine aş vrea că să trăiesc!