Pe malul mării - de Vasile Alecsandri

9.0/10 - 162 de voturi
Pe malul mării

În ceasul trist de noapte, când apriga furtună

Pe marea tulburată, săltând din val în val,

Se-nalţă, se lăţeşte şi vâjâie şi tună,

Zdrobindu-se de mal,

Atunci când spaima crudă fiori suflă prin lume,

Când tunetul se poartă vuind din loc în loc,

Când marea frământată s-acopere de spume

Şi norii ca talazuri arunc spume de foc,

Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată,

S-aud pe valuri vântul cu groază şuierând,

Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată

Şi cerul fulgerând.

Căci inima mea astfel de jale e muncită

Şi plânge cu durere la tine când gândesc,

O! maică, înger dulce! o! maica mea iubită!

Tu, ce-ai zburat din braţe-mi în leagănul ceresc!

Pierdut în întuneric sub cerul fără stele,

Lipsit de-a ta fiinţă ce zace în mormânt,

Eu văd în nori, în valuri, icoana vieţii mele

Şi gem cu-a nopţii vânt!

Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jeleşte,

Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit,

Se-mpiedică în zboru-i şi cade, se loveşte

De piatra mormântală a celor ce-am iubit!

Cu-a sale pânze umflate o mică luntrişoară

Pe luciul viu a mării de vânt se îngână,

Şi sub un cer albastru, ca lebăda uşoară,

Azi lin se legăna.

Dar vântul crunt, deodată, suflând cu vijelie,

Schimbă a mării faţă în munţi îngrozitori;

Ş-acum sărmana luntre pe-ntinderea pustie

Zdrobită, se zăreşte la fulgeri trecători!