Pilotul - de Vasile Alecsandri

Pe o noapte-ntunecoasă,

Pe o mare furtunoasă,

Trece-un vas necunoscut.

Care geniu îl conduce

Printr-a mărilor năluce

Către malul nevăzut?

Valul vine cu urgie

Din întinderea pustie

Ca un duşman tăinuit.

El s-aruncă să înece

Vasul gingaş care trece

C-un lung gemet obosit!

Nu e stea, nu e nici lună!

Vântul suflă, cerul tună,

Apa saltă clocotind,

Şi în neagra depărtare

De lumină nici o zare

Nu se vede strălucind!

Călătorii, visând moarte,

Sub asprimea relei soarte

Au plecat frunţile lor.

Înlăuntru toţi grămadă

Ei s-aşteaptă a fi pradă

Unui val omorâtor,

Căci sub crâncena rafală

Munţi de spumă dau năvală

Peste podul răsturnat,

Şi-n a mării crunte larguri

Arunc pânze şi catarguri,

Tot ce vântul a dărâmat!

Un om singur se zăreşte

Şi la moarte nu gândeşte

În acel minut cumplit.

Lupta vasului e mare,

Iar pilotu-n nepăsare

Stă la cârmă neclintit,

Şi-n furtuna-ngrozitoare

Mâna lui mântuitoare

Poartă cârma până-n zori,

Când limanul vesel pare

Îmbătând de fermecare

Pe sărmanii călători.

Iată vasul în ferire!

Călătorii cu grăbire

Sar pe malul înverzit.

Viaţa lor este scăpată;

Ei se duc! dar cine cată

La pilotul ostenit?