Puntea - de Vasile Alecsandri

7.0/10 - 156 de voturi
Puntea

Şoapta nopţii se aude suspinând încetişor;

Arborii prin întuneric dau un freamăt sunător,

Şi deodată Aurora se iveşte radioasă,

Ca un ochi ce se deschide sub o geană luminoasă.

Dulce, veselă, rozie, scumpă ca un vis iubit,

Ea-şi ia zborul peste lume de la mândrul răsărit

Şi întâlneşte-n a sa cale o copilă cosânzeană

Ce-i scăldată în năvalnic şi-n sân poartă odoleană.

S-a oprit copila tristă pe o punte de stejar,

Plânsu-i lin pe sân îi cade ca un scump mărgăritar;

Iar pârâul de la maluri smulgând floare după floare,

Le depune cu şoptire lângă albele-i picioare.

„De ce plângi? îi zice-o rază pe-a ei frunte strălucind.

Tu eşti jună, eşti menită să trăieşti, să mori iubind;

Pentru tine-orice durere trebuie ca să se curme…

Nouri sunt ce nu fac umbră şi dureri ce nu lasă-urme.”