Rada - de Vasile Alecsandri

8.0/10 - 101 de voturi
Rada

Are Dochia mult cât are,

Nu e mult o fată mare?

Că-ntre domni, dar orişiunde,

Dacă-ţi ştie ea răspunde

Grai ales şi lin ca apa,

Apoi las că Rada ştie

Şi-n ce fel să poarte sapa.

A fost şi ea-n şcoli o toamnă,

Dar găseşti ca ea vreo doamnă?

Cu cosiţă gălbioară,

Ea e naltă şi uşoară

S-o vezi numai şi să tremuri!

Şi de-abia pe la Sân-Petru

Umple optsprezece vremuri.

Sunt şi-n sat destule fete,

Cari de n-au cu ce să-mbete

Ochii omului, au pieptul ele

Alb de taleri şi mărgele.

Rada, când o vezi, te fură

Cu necontenitul zâmbet

Şi cu-a vorbelor căldură.

Harnică, din zorii zilei

Nu stau mâinile copilei

Fără lucru, tot să prindă,

Casa lor toată-i oglindă.

La izvor vezi pe Rodica

Până-n zori, când pe sub streşini

Încă doarme rândunica.

Pe izlaz nu-i multă hrana,

Dar vezi albă ce-i Joiana!

Şi-n amurg copila-n tindă

Foc în vatră vrea s-aprindă,

Dar mu-mu, Joiana muge

Radă, fă, s-alergi degrabă,

Că-n şopron viţelul suge.

Doar e tare! Haide mai iute!

Şi din drum, ca să-i ajute,

Vin flăcăii totdeauna.

Nu-l înjugi aşa cu buna

Pe viţel, şi Rada-i slabă,

Ştiu flăcăii! Şi-şi fac seara

Pe-aici vecinic ceva treabă.

Vaca-i tot ce-au ei, ea biata!

Toarce-n sat cu ziua fata,

Dar e veselă din fire;

De noroc şi îndestulire

Inima-i în veci e plină:

Când e fericită, spune-mi,

Mai mult ce-are o regină?

Rada-i nălucire vie,

Când aleargă pe câmpie

Şi-i bat vânturi în cosiţă,

Ori când seara stă-n portiţă,

Şi-o întrebi: Ce-aştepţi, iubită?

Şi pe dup-un stâlp s-ascunde,

Galbenă şi zăpăcită.

Dar la holdă! Arde soare,

Fetele secerătoare

Râd şi cântă, snopi fag grâul,

Murmură-ntre sălcii râul:

Fug la râu vreo patru fete,

E şi Rada? Fug flăcăii

Şi ei, toţi, şi nu le-e sete.

Şi-n genunchi atunci pe ţărmuri

Ea din pumni cât două sfărmuri

Bea, iar Nicu: Dă-mi şi mie!

Taci! şi bea din pălărie!

Cere el, cer mulţi să-i dea:

Rada râde, le dă apă,

Toţi din pumnii ei să bea.

Zece stropi nu pot să-ncapă:

Prea e mic păhar de apă!

Şi-atunci ea, când el glumeşte,

Joacă pumnii şi-l stropeşte

Pe obraz, dar drăgălaşă

Tot ea-l zvântă-n loc de cârpă

Mâneca de la cămaşă.

Şi cum ştie ea s-aleagă

Ce-i frumos! Atât de dragă

O dă portul îmbrăcându-l!

Când o vezi, te-mbată gândul

Că, iubind-o trei dumineci,

S-ar mira de tine-altarul

Ce păcat ai să cumineci!

Iat-o veselă şi-aprinsă;

Joacă hora! Cum e-ncinsă,

Cum îşi poartă-a ei făptură,

Toată-i ca-n zugrăvitură

Mamele, privind-o în horă,

Să cotesc: Olio, tu leică,

Ce mai drac frumos de noră!

De-o întâlnesc în drum bătrânii,

Ei fac pod cu palma mâinii

Peste ochii slabi, s-o vadă:

Draga moşului, tu Radă!

Şi uimiţi de fata Dochii

O dezmiardă şi, când pleacă,

Umezi au de lacrămi ochii.

Dar de-i Rada cât de blândă,

Ea de mic-a fost osândă

Pentru sat. Şi nu-i mirare,

Ei flăcăi, ea fată mare:

Pentru-un râs al ei se ceartă,

Şi din joc se prind feciorii

La trânteli, cât Doamne iartă!

Da! Şi Rada-i mare hoaţă,

Poate satul tot să-l scoată

Din sărite, ea ştie bine!

Dar se teme de-oarecine.

Mă-sa e? Ferească Domnul!

Alt temut: ca să nu-şi piardă

Pe acel ce-i pierde somnul.

Unde mergi? Mă duc la moară!

Viu şi eu! Şi din uscioară

Vladu iese-n cap de stradă.

Nu m-ajungi! Te-ajung eu, Radă!

Dar fugind i se desprinde

Şorţul alb din brâu, iar Vladu

Nu-i dă şorţul, ci i-l vinde.

Ieri mi te-am făcut scăpată;

Azi nu-mi scapi nesărutată!

Cum nu scapi din mână fumul

Nu-mi eşti drag, de ce-mi ţii drumul?

Ea nu-şi crede-a ei cuvinte;

De le-ar crede Vladu însă,

Rada şi-ar ieşi din minte.

Şi cum vrea şi nu vrea fata,

Dragul ia, dragul dă plata.

Un sărut păcat să fie?

Numai popa să nu-l ştie,

Că te sperie cu iadul

M-ar putea speria pe mine

Popii toţi, de-aş fi eu Vladul!