Românii de pe malurile Dunării - de Vasile Alecsandri

„Fă, bădiţă, piatra-n zece
La ist mal curând de-i trece,
Că suntem de soi român.
Nu suntem de neam păgân.

Despică Dunărea-n două,
Să facem dragoste nouă,
Colea-n umbra istor nuci
Pe braţe-mi să mi te culci

Să facem dragoste dulci.
Bădiţă, la chip frumos,
Fă-n pădurea cea din dos
Că-i găsi un păltinel

Să durezi luntre din el,
Şi-i găsi două nuiele
Să durezi vâsle din ele”.
„Face-oi, puică, cum mă-nveţi,

Face-oi luntre şi lopeţi
Să despic Dunărea-n două,
Când a ieşi lună nouă”.
Iată soarele-a apus,

Crai nou se iveşte sus.
Mândrul trage din lopată,
Trece Dunărea îndată,
Iese-n valea înflorită,

Vede puica adormită,
S-o deştepte-i vine milă,
Că-i gingaşă; că-i copilă.
Să o lase-i vine dor,

C-are faţa de bujor.
„Scoală, puică, să mă vezi,
Să mă vezi şi să nu crezi.”
„Ai venit, ursitul meu?

Noroci te-ar Dumnezeu!
Vină-n braţe, vin’, bădiţă,
Să-ţi dau miere din guriţă,
Miere de floare de tei,

De-i gusta-o să tot cei.”