De-aş fi-n a tinereţii floare,
Când toate zilele sunt bune,
Pe când din inima cu soare
În veci lumina nu apune,
Multe-aş avea în taină a-ţi spune
Ca să devii tu gânditoare.
De-aş fi ce-am fost pe lume-odată,
Privind în faţă viitorul,
Când mă-ndrăgeam de orice fată
Ce-mi părea soră cu amorul,
Aş deştepta în tine dorul
Cu-a mea cântare înfocată.
Dar nu-s în floarea tinereţii,
Şi nu-ndrăznesc nimic a-ţi zice!
Mergi dar, copilă, în calea vieţii
Întâmpinând zâmbiri amice.
Eu te-oi privi oftând, ferice,
Răpit de farmecul frumuseţii.
Şi însă de-ai vrea să ai parte…
Dar ce zic? Timpul ne desparte.
Tu eşti sosind, eu în plecare,
A zorilor vie lucire
Nu poate, ah! avea-ntâlnire
Cu-apusul palid ce dispare!