Trei călători fantastici cutreieră pământul:
Soarele splendid, gerul îngrozitor şi vântul.
Unul dă viaţă, altul dă moarte, apărând,
Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând.
Ei întâlnesc o fată, voioasă căprioară,
Ca soarele de vie, ca vântul de uşoară.
Şi-i zic: „Copilă dragă, alege din noi trei,
De vrei să fii mireasă, pe care tu îl vrei!”
Românca le răspunde cu o veselă zâmbire:
„Sunt sprintenă ca vântul, pe dânsul îl vreau de mire!”
„Cum? eu, lumina lumii! pe mine m-ai respins?
Am să mă răzbun la vară cu focul meu nestins.”
„Cum? zice gerul aspru, m-ai depărtat pe mine?
Am să îngheţ la iarnă şi inima din tine.”
„Nu-mi pasă, mândre soare, de focu-ţi arzător
Cât mi-a suflă în faţă un vânt răcoritor.
Nici de-al tău frig nu-mi pasă, o gerule de gheaţă,
Cât vântu-n miezul iernii nu mi-a suflă în faţă.”