Şoimul şi floarea fragului - de Vasile Alecsandri

Sus, în vârf de brăduleţ,

S-a oprit un şoimuleţ,

El se uită drept în soare

Tot mişcând din aripioare.

Jos la trunchiul bradului

Creşte floarea fragului.

Ea de soare se fereşte

Şi de umbră se lipeşte.

„Floricică de la munte,

Eu sunt şoim, şoimuţ de frunte,

Ieşi din umbră, din tulpină,

Să-ţi văd faţa la lumină,

C-au venit până la mine

Miros dulce de la tine,

Cât am pus în gândul meu

Pe-o aripă să te iau

Şi să mi te port prin soare

Până te-i face roditoare

Şi de mine iubitoare.”

„Şoimuleţ duios la grai,

Fiecare cu-al său trai.

Tu ai aripi zburătoare

Ca să te înalţi la soare,

Eu la umbră, la răcoare,

Am menire-nfloritoare.

Tu te legeni sus, pe vânt,

Eu mă leagăn pe pământ.

Du-te-n cale-ţi, mergi cu bine,

Făr-a te gândi la mine,

Că e lumea-ncăpătoare

Pentru-o pasăre ş-o floare!”