Şoimul şi floarea fragului - de Vasile Alecsandri

Sus, în vârf de brăduleţ,
S-a oprit un şoimuleţ,
El se uită drept în soare
Tot mişcând din aripioare.

Jos la trunchiul bradului
Creşte floarea fragului.
Ea de soare se fereşte
Şi de umbră se lipeşte.

„Floricică de la munte,
Eu sunt şoim, şoimuţ de frunte,
Ieşi din umbră, din tulpină,
Să-ţi văd faţa la lumină,

C-au venit până la mine
Miros dulce de la tine,
Cât am pus în gândul meu
Pe-o aripă să te iau

Şi să mi te port prin soare
Până te-i face roditoare
Şi de mine iubitoare.”
„Şoimuleţ duios la grai,

Fiecare cu-al său trai.
Tu ai aripi zburătoare
Ca să te înalţi la soare,
Eu la umbră, la răcoare,

Am menire-nfloritoare.
Tu te legeni sus, pe vânt,
Eu mă leagăn pe pământ.
Du-te-n cale-ţi, mergi cu bine,

Făr-a te gândi la mine,
Că e lumea-ncăpătoare
Pentru-o pasăre ş-o floare!”