Steaua ţării - de Vasile Alecsandri

9.0/10 - 131 de voturi
Steaua ţării

Cunoşteam odată

Un om rătăcit,

Cu mintea furată

De-un gând strălucit.

El se-namorase de-o stea zâmbitoare

Şi-i închina astfel vorbe rugătoare:

„Dalbă stelişoară

A lui Dumnezeu!

Dulce surioară

Sufletul meu!

Crezi că veşnicia fără de simţire

Plăteşte-un fierbinte minut de iubire?

Crezi tu că departe

De acest pământ

Ai avea tu parte

De-un amor mai sfânt,

Mai mare, mai gingaş, mai vrednic de tine

Decât adorarea ce-ai născut în mine?

O! floare cerească!

Dacă s-ar putea

Ochii-ţi să privească

În inima mea,

Ar afla atâtea simţiri iubitoare

Ce cresc l-al tău nume ca florile-n soare,

Cât vreo lume altă

Nici ai mai dori,

Ci din bolta naltă

Mi te-ai coborî,

Ca s-auzi concertul de armonii line

Ce-mi răsună-n suflet şi şoptesc de tine!”

Apoi sta-n uimire

La ceruri privind;

Plângea cu mâhnire,

Suspina zâmbind,

Şi când, despre ziuă, fugea blânda noapte,

Îi părea c-aude în cer aste şoapte:

„Eu a ţării mele

Sunt lucinda stea!

De poţi, între ele,

Vină de mă ia.

Fă-te geniu falnic, fă-te şoim de munte

Ca s-ajungi la mine şi l-a ţării frunte!”