Ştefan şi Dunărea - de Vasile Alecsandri

8.0/10 - 178 de voturi
Ştefan şi Dunărea

Dunăre! ce plângi tu oare?

Plâng o floare de sub soare

Ce din sânu-mi a răpit Ştefan-vodă cel cumplit!

……….

Pe cel ţărm bătut de valuri,

Sus pe zare, sus pe maluri,

Sunt trei cete de oşteni,

Turci, tătari şi moldoveni.

Una-i ceata hanului,

Una-i a sultanului,

Una-i a Ştefanului!

Iar în câmpul cel turcesc

Mii de săbii zângănesc;

Iar în câmpul tătăresc

Mii de arce săgeţesc;

Iar în cel moldovenesc

Doi luceferi strălucesc:

Ştefan-vodă cel frumos

Ş-o copilă, chip duios.

Fata plânge, fata zice:

Lasă-mă să fug de-aice,

O! Ştefane, scumpul meu!

Domnul zice: Nu! nu vreau,

Nu, pre sfântul Dumnezeu!

Că-mi eşti dulce la privit

Şi mai dulce la iubit,

Ca lumina soarelui

La lupta viteazului.

De-ţi sunt dragă, de-s frumoasă,

Ia-mă, doamne, ori mă lasă.

Ba! de-a fi să lupt pe dată

Chiar cu Dunărea turbată,

Nu te las nici chiar de-un pas.

Nici chiar morţii nu te las.

Apoi dar, rămâi cu bine,

Că tu n-ai parte de mine!”

Fata zice şi s-aruncă

Iute-n Dunărea adâncă!

Valurile clocotesc,

Pe copilă o învăluiesc

Ş-o azvârl din val în val,

Depărtând-o de la mal.

Turcii stau încremeniţi,

Moldovenii împietriţi

Şi tătarii înlemniţi.

Stau şi ulii în zburare,

Stau şi caii-n alergare,

Stă şi soarele-n mirare,

Căci deodată ce se vede?

Cine-n valuri se repede?

Domnul Ştefan cel vestit,

Domnul cel nebiruit!

El s-azvârle nebuneşte

Şi înoată voiniceşte.

Taie-o brazdă, taie nouă,

Taie Dunărea în două,

Şi pe fată mi-o ajunge

Şi la piept cu foc o strânge

Şi se-ntoarce fericit

Sus, pe malul înflorit.