Ştefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: Domn viteaz!
Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?
Ah! îmi plâng ostaşii mei
Morţi, luptând ca nişte zmei!
Codrul zice: Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufaşi
Face ţi-oi voinici ostaşi
Ca să scapi biata moşie
De păgâni şi de urgie.
Fă! răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.
Codrul puse a vui,
Brazii a-şi însufleţi,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari şi mici
Se făceau ostaşi voinici,
Şi spre domn înaintau
Şi din gură cuvântau:
Să trăieşti, măria-ta!
Hai la luptă, hai, Ştefane;
Du-ne în hoardele duşmane!
Ştefan-vodă înveselea
Şi la luptă purcedea
Peste munte şi muncel
Cu tot codrul după el.
Vai de ungurul semeţ
Ce lupta c-un brăduleţ!
Vai de leah, vai de tătar
Ce luptau cu un stejar!