Străinul - de Vasile Alecsandri

8.0/10 - 155 de voturi
Străinul

Dă-ţi, Domnico, rochiţa

De-mi deschide temniţa.

Dă şi carul cu doi boi

De mă scapă de nevoi.

Şi vin’, soro, să mă vezi

Cum îmi frâng trupu-n obezi,

Să tot plângi şi să nu crezi!”

Frunză verde de granate,

Căci m-aş duce-n ceea parte

Să mai văd pe bietul frate!

Da-s o biată fată mare

Şi la lume n-am crezare,

Ci am numai ochi de plâns

Ş-un suflet de dor aprins.

Frunză verde rozmarin,

Rău e de voinic străin!

Numai luna că-l iubeşte

Şi soarele-l încălzeşte.

Trece-n jos, se duce-n sus,

Nimeni nu-i dă un răspuns,

Nici îi zice: „Bun ajuns!”

Suie-n deal, coboară-n vale,

Nici o mândră nu-i stă-n cale.

Trece sate-n curmeziş,

Şi dumbrăvile-n lungiş,

Vede-o mândră fetişoară

Ca un pui de căprioară.

El îi zice: „Dragă, stă.”

Ea în lături tot se dă.

El îi zice: „Vină-ncoace,”

Ea-i răspunde: „N-am ce face.”