Suflat-a vântul morţii pe dulcea-mi primăvară
Şi floarea vieţii mele curând s-a vestejit!
Durerea e mai crudă şi jalea mai amară
Când simţi că mori departe de tot ce ai iubit!
Încet-încet simţirea în mine amorţeşte.
Un negru nor deasupra-mi tot vine şi iar trece.
Se tulbură-a mea minte, suflarea mea slăbeşte,
Pe inimă-mi se pune o greutate rece.
O! suvenir al ţării! cerească mângâiere!
Alungă-n depărtare cumplitul negru nor,
Să văd lumina iarăşi, să simt reînviere,
Să cânt iubita ţară, apoi voios să mor!