Pe lanul lung şi verde, cu grâul răsărit,
O umbră călătoare se-ntinde încet şi trece,
Precum un râu de munte când gheaţa s-a topit
Se varsă peste maluri, câmpiile să-nece.
E umbra unor nouri albii, uşori, mărunţi
Ce lunecă sub soare, clădind un lanţ de munţi;
Ei vin în miezul zilei c-un surd şi tainic sunet
Şi, ca semnal de viaţă, aprind în cer un tunet.
Văzduhul bubuieşte! pământul dezmorţit
Cu mii şi mii de glasuri semnalului răspunde,
Şi de asprimea iernii simţindu-se ferit,
De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde.
La răsărit urare! urare la apus!
Un cârd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus,
Se-nalţă ca s-asculte mult vesela fanfară
Ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară.