Vestea-n ţară a ajuns
De un hoţ cu nume Tuns,
Că prin codri a ieşit
De şase-ntovărăşit,
Toţi voinici, aleşi panduri,
Oaspeţi ageri de păduri,
Ce se port din crâng în crâng,
Câţi îl văd, de ei se plâng.
Că nici unde nu gândeşti,
Cu dânsul te întâlneşti
Şi-l auzi zicând cu bine:
„De unde vii, măi creştine?
Din ce sat, din ce oraş?
Luat-ai la drum răvaş
Să nu pătimeşti cevaşi?
Te jur cu pistolu-n piept,
Spune mie tot cu drept,
De ai bani mai multicei,
Dă-mi jumătate din ei,
Că-ţi dau la mână răvaş
Să nu rămâi păgubaş,
Şi cu vreme de-oi trăi,
Până-ntr-unul ţi-oi plăti,
Dar cumva de-oi muri eu,
Ţi-i va plăti Dumnezeu!”
Vai! sărmanul voinicel!
Sărăcuţ, amar de el!
Căci păcatul l-a gonit,
Cu moarte l-a pedepsit!