Umbrei lui Nicu Ghica - de Vasile Alecsandri

Tu ce-ai fost în lume atât de iubit!

Inimă de înger! suflet amărât!

Mare a fost taina durerilor tale,

De-ai lăsat în lacrimi, de-ai lăsat în jale

Patrie, soţie, rude şi copii.

Ce te plâng pe malul tristei veşnicii!

Dar cât de grozavă, cât de nepătrunsă

A fost acea taină in sânu-ţi ascunsă,

Astfel tu in suflet erai simţitor

Şi l-a altor patimi dulce-ndurător,

Astfel ştiai face jertfi necontenite,

Că din pragul morţii te-ai fi-ntors, iubite.

De gândeai ce lacrimi laşi în urma ta,

De puteai copiii a ţi-i săruta!

O, fiinţă blândă, umbră mult jelită!

Auzi tu din ţărmul unde eşti sosită

Cum te plânge lumea care te-a pierdut?

Cum te plânge ţara care te-a avut?

Vezi tu vălul negru, noaptea-ntunecată

Care peste inimi s-a întins deodată?

Simţi tu de departe ce deşert cumplit

Laşi între prietini care te-au iubit?

Omenirea tristă a pierdut în tine

O comoară scumpă, un izvor de bine.

Patria un reazem, noi un frăţior,

Copilaşii tineri fericirea lor!

O, voi, lanţuri tainici, voi, legături sfinte

De copil al ţării, de om, de părinte!

Visuri de iubire şi de viitor,

Ce-ngânaţi în cale-i omul trecător!

Voi, simţiri înalte ale omenirii,

Glasuri mângâioase a Dumnezeirii,

Toate, într-o clipă, cum de-aţi părăsit

Sufletu-i nemernic, gându-i rătăcit?

Astfel a vrut soarta! şi când ea voieşte,

Omul cade! iarba pe-a lui urmă creşte!

Omul e o taină, viaţa lui un vis,

Sufletelor blânde cerul e deschis!

Cel ce-a fost odată ştersu-s-a din lume

Ca un fulger iute, ca un val de spume.

Cel ce răspândit-a bunuri pe pământ,

Singur, în tăcere, zace sub mormânt,

Singur, într-un codru, doarme el departe

De al lumii zgomot, visuri mult deşarte,

Şi umbra-i e-ngânată jalnic, lin, uşor

De-al codrului freamăt şi de-al nostru dor!