Ursita mea - de Vasile Alecsandri

Într-un castel, departe,
Din ceruri avui parte
Să văd un îngerel.
Mult trist era castelul!

Mult vesel îngerelul,
Mult gingaş, tinerel!
Avea cereşti blândeţe,
Pe frunte-i dulci albeţe,

În ochii-i dulce foc,
Ş-o tainică zâmbire,
Ş-un suflet cu iubire,
Ş-o soartă cu noroc.

Eram eu încă june…
Acea scumpă minune
Era ursita mea!
Aşa avui eu parte

Într-un castel, departe,
A mă-ntâlni cu ea.
Într-un palat, pe mare,
Într-un oraş, ce pare

Din valuri răsărit,
Departe de-a mea ţară,
În urmă văzui iară
Ursita ce-am iubit.

Ş-acolo, fără frică,
Pe Marea Adriatică
Gondola ne-a primblat,
Şi-n leagăn de iubire,

Pierdut în fericire,
Tot sufletul i-am dat!
Pe soare şi pe lună.
Cu mine împreună

A fost ursita mea…
Aşa avui eu parte,
Într-un palat, departe,
A mă iubi cu ea!

*
Iubitu-ne-am în lume,
Plutind pe-a mării spume,
Călcând pe verde plai,

Şi, lumii dând uitare,
Cu-o lungă sărutare,
Trecut-am lin prin rai,
Dar într-o noapte lină

O palidă lumină
Se stinse în eter,
Şi îngeru-mi cu jale,
Zburând pe-a stelei cale,

Se-ntoarse iar în cer.
Eram atunci pe mare…
În dulcea-i legănare
Muri ursita mea!

Aşa avui eu parte
A sta în veci departe
Ş-a plânge după ea!