Ursiţii - de Vasile Alecsandri

9.0/10 - 119 de voturi
Ursiţii

Ici în vale, la fântână,

Două fete spală lână…

(Cântecul lui Bujor)

Colo-n vale, la fântână,

Două fete spălau lână,

Spălau lână şi râdeau,

Iar din gură-aşa grăiau:

Când a bate vânt de seară

Prin ogorul de secară,

De trei ori să descântăm

Ş-în fântână să cătăm.

Dacă-a fi să ni se prindă,

Om vedea ca-ntr-o oglindă

De-om avea sorţi cu noroc

Şi ursiţi cu ochi de foc.

Cum bătu vântul de seară

Prin ogorul de secară,

De trei ori au descântat,

În fântână au cătat,

Şi pe-a sa limpede faţă,

Ca prin vis de dimineaţă,

Au văzut ele, zâmbind,

Două chipuri strălucind.

Cele umbre bălăioare,

Cu guriţe zâmbitoare,

Pluteau lin, se legănau

Şi pe fete le-ngânau…

*

Iată că pe apă-n faţă,

Ca prin vis de dimineaţă,

Alte două s-au ivit,

Chipuri mândre la privit.

Iar aceste umbre nouă

Nu erau ca cele două,

Albe ca floarea de crin,

Blânde ca cerul senin,

Ci erau de vânt pişcate,

Cu păr negru, sprâncene late

Şi cu ochii şoimuleţi,

La ochire mult semeţi.

Ian vezi, soro, ce minune!

(Zis-au fetele nebune)

Dorul nostru-i împlinit…

Mult e mândru la privit!

Vezi tu cele umbre mute?

Parcă vor să ne sărute.

Vezi cum braţele-şi întind?

Parcă vor să ne cuprind!

N-au sfârşit bietele fete,

Şi pe frunte şi pe plete

Nu ştiu cine le-a furat

Câte-un dulce sărutat!

*

Cele fete, la fântână,

De-atunci nu mai spală lână;

Căci în codri şi la drum

Îşi petrec zilele-acum.

Acum ştiu ce fel s-aruncă

În duşmani gloanţe din luncă,

Ş-ades ele au văzut

Ce-i fuga de arnăut,

Că de când pe frunţi, pe plete,

Au simţit mândrele fete

Câte-un dulce sărutat,

Ele-n codri au urmat

Doi voinici cu sprâncene late,

Cu feţe de vânt pişcate

Şi cu ochii şoimuleţi,

La ochire mult semeţi.